Înfiinţarea companiei Carpatica Feroviar SA este considerată drept nejustificată de către Organizaţia Patronală a Societăţilor Feroviare Private din România (OPSFPR).
OPSFPR consideră că înfiinţarea noii companii afectează echilibrul mediului. Potrivit acesteia, argunentelte din proiectul de Hotărâre a Guvernului de înfiinţare a companiei nu au niciun temei.
Operatorii privaţi apreciază că noua companie „va fi de facto continuatorul activităţii CFR Marfă”. Aceștia susțin că argumentul privind interesul strategic al Carpatica Feroviar nu este acceptat de Comisia Europeană. Nici interesul strategic şi militar susţinut pentru înfiinţarea Carpatica Feroviar nu se justifică. Conform comunicatului OPSFPR, cei 2 ani de război din Ucraina demonstrează asta, precizează sursa citată. Operatorii privaţi susțin că au o cotă de piaţă de peste 70% şi pot acoperi nevoile apărute în situaţii de criză.
„Dacă Guvernul ar lua măsurile necesare pentru eficientizarea activităţii CFR Marfă, motivele invocate pentru înfiinţarea Carpatica Feroviar nu ar mai avea fundament”, precizează organizaţia, citată de Agerpres.