Infofinanciar > Info > Le dă cu virgulă! Scandal politic pe baza majorării pensiilor
Info

Le dă cu virgulă! Scandal politic pe baza majorării pensiilor

Le dă cu virgulă! Scandal politic pe baza majorării pensiilor
sursă foto: dreamstime

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat duminică, 1 octombrie, că pensiile românilor vor fi majorate. La scurt timp, se pare, a în Parlament ar fi apărut câteva contradicții pe această temă. Există acum mai multe scenarii, iar nimic nu este sigur cu privire la banii în plus care se vor acorda pensiilor.

Unii spun chiar că românii ar urma să fie păcăliți de această nouă Lege a Pensiilor. Potrivit unui plan, seniorii ar fi urmat să primească o serie de majorări ce ajungeau la 16%. Iar după adoptarea legii, majorările ajung doar la 14%.

Le dă cu virgulă

Sindicalistul Anton Hadăr a avut o intervenție televizată în cadrul unei emisiuni Antena 3 CNN. Acesta a venit cu mai multe detalii despre cele trei scenarii posibile. Acestea vizează acum majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Iar sindicalistul explică aceste scenarii în funcţie de modificarea sau nu a legii pensiilor. Iată ce a prezentat Anton Hadăr:

Scenariul 1 – creștere cu 14%: „Scenariul 1 este Legea 127. Mă refer la formulă. Se pare că restul articolelor sunt cam aceleași. Aceasta este problema numărul 1, esențială, formula de calcul”, a explicat Anton Hadăr, la Antena 3 CNN.

Scenariul 2 – creștere cu 19%: „Scenariul 2 nu este altceva decât o modificare poate nesemnificativă, favorabilă pensionarilor. Efortul financiar este mult mai mare. Pentru că crește numărul de puncte al pensionarului și ca să aplici legea te costă mai mult”, a mai spus Anton Hadă în cadrul intervenției televizate.

Scenariul 3 – creștere peste 30%: „Scenariul 3 i-ar avantaja pe pensionari, ar fi o creștere de peste 30%. Se vrea să se meargă pe scenariul 1, din ceea ce știu eu. Se fac cele trei scenarii, ca să se aleagă într-un final  unul”, a mai specificat Anton Hadăr pentru telespectatori.

Scandal politic pe baza majorării pensiilor

De asemenea, și Legea Pensiilor va suferi anumite modificări. Atât Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, cât și premierul Marcel Ciolacu au dat detalii despre aceste schimbări. Din câte detalii se știu până acum, iată câteva modificări ce ar urma să aibă loc:

– egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților

– cei care au peste 36 de ani vechime în muncă vor primi în fiecare an câte un punct de pensie

– reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile cu mai mulți copii: 1 an pentru 3 copii; 2 ani pentru 4 sau mai mulți copii

– pensie anticipată – dacă au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu cel puțin 5 ani.

Marcel Ciolacu, mesaj pentru pensionari

Duminică, 1 octombrie,cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pensionarilor din România:

„Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm și să o aplicăm de anul viitor, și care să elimine inechitățile existente la ora actuală în ceea ce privește sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunși la vârsta de pensie au nevoie, iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistență, ci să le asigure un trai decent.

Pentru că respectul pentru generațiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm și pe cei rămași singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate și că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiții”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.