Infofinanciar > Lumea la zi > Scandalul firmei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite. Compania a citit email-urile Summitului climatic Cop28
Lumea la zi

Scandalul firmei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite. Compania a citit email-urile Summitului climatic Cop28

taloane-pensie-sursa-foto-unsplash.com
sursa foto unsplash.com

Compania petrolieră de stat din Emiratele Arabe Unite a reușit să citească e-mailurile către și de la biroul Summitului climatic Cop28 și a fost consultată cu privire la modul în care să răspundă la o anchetă a presei. Emiratele Arabe Unite găzduiesc Summitul ONU privind clima în noiembrie, iar președintele Cop28 este Sultan Al Jaber, care este și directorul executiv al Abu Dhabi National Oil Company (Adnoc). Dezvăluirile au fost calificate drept „explozive” de către legislatori.

Biroul Cop28 susținuse că sistemul său de e-mail era „autonom” și „separat” de cel al Adnoc. Dar o analiză tehnică de specialitate a arătat că biroul a împărțit serverele de e-mail cu Adnoc. În urma investigațiilor făcute de The Guardian, biroul Cop28 a trecut luni la un alt server. Dublul rol al lui Al Jaber a atras critici puternice, inclusiv din partea fostului șef al ONU pentru climă, Christiana Figueres, care a calificat abordarea sa drept „periculoasă”.

Scandalul email-urilor periculoase

Răspunsurile la un e-mail trimis de Guardian către biroul Cop28 prin care se solicita o reacție la aceste comentarii, care nu menționau Adnoc, conțineau textul „Clasificare Adnoc: intern”. Europarlamentarul francez Manon Aubry, a declarat: „Acesta este un scandal absolut. O companie de petrol și gaze a ajuns în centrul organizației însărcinate cu coordonarea eliminării treptate a petrolului și gazelor. Este ca și cum o multinațională din domeniul tutunului ar supraveghea activitatea internă a Organizației Mondiale a Sănătății”. Aubry, inițiator al unei scrisori recente către ONU din partea a 133 de politicieni din SUA și UE, în care se cerea înlăturarea lui Al Jaber, a declarat: „Biroul Cop28 și-a pierdut orice credibilitate. Dacă ne pasă mai mult de prevenirea unui dezastru climatic decât de protejarea profiturilor și a influenței companiilor producătoare de combustibili fosili, trebuie să reacționăm acum.”

Pascoe Sabido, de la Corporate Europe Observatory și coordonator al coaliției Kick Big Polluters Out, formată din peste 450 de organizații, a declarat că dezvăluirile sunt scandaloase și că numirea lui Al Jaber a fost „o lovitură uriașă dată credibilității” organismului ONU pentru climă, UNFCCC. „Este complet nepotrivit faptul că o corporație petrolieră a fost consultată și scoate la iveală cât de influentă a fost aceasta în modelarea a ceea ce este prezentat lumii exterioare. Până când guvernele lumii nu vor accepta faptul că combustibilii fosili trebuie să fie lăsați în pământ și până când lobbyiștii lor nu vor mai avea voie să scrie regulile acțiunii pentru climă, acest lucru va continua să se întâmple.” a declarat Sabido.

Un expert de rang înalt în politici climatice internaționale, care a solicitat anonimatul, a declarat: „Emiratele Arabe Unite au fost sfătuite de mulți actori, de când a devenit clar că vor găzdui Cop28, că ar trebui să separe președinția de Adnoc. De asemenea, au fost sfătuiți că Sultan Al Jaber ar trebui să se retragă din funcțiile sale la Adnoc, chiar dacă doar temporar. În ciuda unui turneu de ascultare de șase luni, se pare că nu au preluat acest sfat.” The Guardian a dezvăluit în aprilie că Emiratele Arabe Unite au avut al treilea cel mai mare plan de expansiune a petrolului și a gazelor naturale din lume, care nu are impact net zero. Agenția Internațională a Energiei, Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice și un larg consens de oameni de știință sunt clare în privința faptului că noile zăcăminte de petrol și gaze sunt incompatibile cu obiectivul de 1,5C al Acordului de la Paris.

Companie de petrol și gaze, scrie regulile mișcării de protejare a climei

Pe lângă faptul că este șeful Adnoc, Al Saber prezidează Masdar, o companie de energie regenerabilă, și a fost trimisul Emiratelor Arabe Unite pentru climă între 2010 și 2016, fiind numit din nou în această funcție în 2020. El a primit sprijin din partea unor personalități de rang înalt la scurt timp după numirea sa în funcția de președinte al Cop28 în ianuarie, inclusiv din partea emisarului american pentru climă John Kerry și a șefului UE pentru climă Frans Timmermans. The Guardian a descoperit legăturile dintre biroul Cop28 din Emiratele Arabe Unite și Adnoc după ce a solicitat un răspuns la criticile lui Figueres la mijlocul lunii mai. Când a fost întrebat de ce răspunsurile la e-mailuri conțineau textul 1clasificare Adnoc: intern”, biroul Cop28 a declarat că „a solicitat contribuția mai multor experți în materie de emisii, inclusiv a Adnoc” și că, în consecință, marca de clasificare internă a devenit parte din lanțul de e-mailuri, conform The Guardian .