Infofinanciar > Info > Scandalul Schengen continuă! Siegfried Mureșan despre Karl Nehammer: „Tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine”
Info

Scandalul Schengen continuă! Siegfried Mureșan despre Karl Nehammer: „Tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine”

Scandalul Schengen continuă! Siegfried Mureșan despre Karl Nehammer: „Tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine”
sursa foto realitatea.net

Europarlamentarul Siegfried Mureșan expune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, motivele pentru care cancelarul austriac Karl Nehammer va întreprinde o vizită în Bulgaria, pentru a se întâlni cu președintele țării, fapt ce a trezit un val de acuzații cu privire la un comportament inegal față de România.

În opinia europarlamentarului, vizita lui Karl Nehammer în Bulgaria nu înseamnă că Austria va susține aderarea sa la spațiul Schengen, cancelarul încercând doar să își facă campanie cu privire la problema migrației, pe fondul viitoarelor alegeri din Austria.

Nehammer are propriile interese

Siegfried Mureșan susține că tot ceea ce face cancelarul Austriei Karl Nehammer „este doar pentru propria sa imagine în Austria„, iar „faptul că va vizita Bulgaria pe 23 ianuarie nu înseamnă că Austria va ajuta Bulgaria”, susține europarlamentarul, într-o postare pe Facebook.

„Sunt convins că în cadrul vizitei nu va face nicio promisiune Bulgariei, nu va face nicio declarație pozitivă privind Schengen, ci va continua cu discursului agresiv pe tema migrației.Merge în Bulgaria doar pentru a avea o nouă ocazie de a comunica pe tema migrației publicului din Austria înaintea alegerilor regionale din 29 ianuarie”, a transmis europarlamentarul.

Declarațiile lui Mureșan vin în contextul în care Austria l-a invitat în mod formal de președintele bulgar, Rumen Radev, la concertul de Anul Nou de la Viena, eveniment la care președintele Klaus Iohannis nu a fost invitat, fapt ce a stârnit critici cu privire la atitudinea preferențială a Austriei care pare să aibă favoriți.

Despre această situație, europarlamentarul Rareș Bogdan notează că gestul lui Nehammer este strict din interes politic, încercând să arate că Austria este deschisă la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

„Gestul lui Nehammer e tipic de manual, încearcă să trateze diferit, să dea un șah României. Nu cred că Radev și Nehammer sunt mari iubitori ai muzicii simfonice. E un gest prin care, înainte cu 6 zile de alegerile din landul Austria inferioară, care asigură 33% din totalul PIB al Austriei, este programată și o vizită a cancelarului în Bulgaria”, a spus Rareș Bogdan.

Strategie politică

„Nehammer încearcă să își arate o altă față propriilor alegători, un fel de bunăvoință, că un dibaci diplomat, după ce a dat cu mucii în fasole, a căzut cu nasul în țărână, după ce a refuzat accesul pentru România și Bulgaria”, a adăugat europarlamentarul PNL, potrivit Libertatea.

„Nehammer, consultat de strategi, a făcut această mutare ca să încerce o abordare diferențiată a României și Bulgariei, ca să capteze electoratul de peste tot. E un șah, o încercare de a arăta o deblocare, prin care Nehammer încearcă să arate că nu e contra extinderii spațiului Schengen, privit în cheia jocului electoral pentru alegerile din 29 ianuarie din acest land care a avut o conducere conservatoare timp de 40 de ani, iar acum, conservatorii o pot pierde. Nehammer încearcă toate formulele pentru a agăța puțin electoratul”, a explicat Rareș Bogdan.

Cancelarul Karl Nehammer urmează să viziteze Bulgaria pe 23 ianuarie. Recent, acesta a subliniat că Bulgaria a depus multe eforturi pentru a consolida protecția frontierelor externe europene pentru a contracara presiunile migratorii crescute.

Următoare întrunire a Consiliului European, în cadrul căreia se va relua discuția cu privire la aderarea României și Bul,gariei la spașiul Shengen va avea loc pe 9-10 februarie, iar următoarele ședințe ale Consiliului JAI vor avea loc pe 9 martie și 8 iunie 2023, potrivit Realitatea.