Infofinanciar > Info > Problema Schengen apare din nou în discuțiile oficialilor austrieci! România și miza cea mare
Info

Problema Schengen apare din nou în discuțiile oficialilor austrieci! România și miza cea mare

Romania-Schengen
sursă foto: arhiva companiei

Oficialii din Austria vorbesc din nou despre aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen la nivel terestru. Ministrul de Interne, Gerhard Karner, este cel care a declarat joi, 10 octombrie, că, nu a sosit încă momentul pentru o astfel de decizie. Chiar și așa, ministrul a menționat că există motive de optimism pe această temă.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner. De menționat că Austria este țara care blochează la momentul actual procesul de aderare deplină a Bulgariei şi a României în Spațiul Schengen. De la sfârşitul lunii martie a acestui an, țara noastră și vecina de la sud sunt doar membre ale „Air Schengen”. În acest sens, controalele la frontierele aeriene şi maritime sunt eliminate. Însă, nu şi cele terestre, căci oficialii din Austria le considerate cele mai importante.

Actualul comisar UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, a atins acest subiect recent în cadrul unei declarații. Aceasta şi-a exprimat atunci dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său, adică în luna decembrie a acestui an sau aîn ianuarie 2025.

„Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat joi Johansson, citează G4Media.