Infofinanciar > Info > Se schimbă Codul Rutier. Polițiștii îi vor putea amenda pe administratorii de drumuri
Info

Se schimbă Codul Rutier. Polițiștii îi vor putea amenda pe administratorii de drumuri

polițist rutier codul rutier (sursă foto: realitatea.net)
Sursa foto: arhiva companiei

O nouă modificare se va aduce Codului Rutier. Prin intermediul acestei schimbări, poliția va avea posibilitatea de a verifica periodic marcajele rutiere. Însă, modificările nu se opresc aici. Ei vor mai avea și posibilitatea de a-i notifica pe administratorii de drumuri cu privire la locurile în care s-au detectat probleme.

Proiectul de lege a trecut deja de Parlament. Acesta se îndreaptă acum pre Klaus Iohannis, președintele României, pentru a fi promulgat. După intrarea acestuia în vigoare, poliția va avea obligația ca din 12 în 12 luni să verifice modul în care sunt realizate marcajele publice pe drumuri.

Astfel de exemple se pot întâlni în Capitală. Aici, în intersecțiile cu minim patru treceri de pietoni, niciuna nu este semnalizată adecvat. Marcajele nu se mai văd de mult, iar cele mai multe indicatoare sunt acoperite de copaci, informează b1tv.ro