Infofinanciar > Info > Noi surprize în legea pensiilor. Se schimbă și condițiile de pensionare anticipată
Info

Noi surprize în legea pensiilor. Se schimbă și condițiile de pensionare anticipată

Sursă foto: playtech.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Noua lege a pensiilor aprobată anul trecut nu vine doar cu vești bune pentru seniori și viitorii pensionari. Pe lângă majorările promise, există mai multe modificări, iar una dintre acestea vizează condițiile de pensionare anticipată.

Românii care aveau în plan să beneficieze de pensionare anticipată vor avea surprize de la 1 septembrie. Noua lege a pensiilor vine cu schimbări importante în ceea ce îi privește pe angajații care au lucrat în medii poluate. Astfel, conform actului normativ, aceștia nu vor mai putea ieși cu doi ani mai devreme la pensie așa cum era posibil anterior. Și asta deoarece pensionarea anticipată fără penalizare a fost eliminată din noua legislație.

Ce soluții sunt

Prevederile anterioare fuseseră aprobate prin Legea 201/2020 care modifica art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit actului normativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani.

Mai există o șansă pentru a mai beneficia de reducerea perioadei de muncă înainte de ieșirea la pensie. Astfel, persoanele care au locuit în aceste zone ar trebui să se pensioneze înainte de 1 septembrie 2024. Asta pentru a putea beneficia de prevederile vechii legi a pensiilor.

Măsuri contradictorii

Decizia eliminării posibilității de pensionare anticipată fără penalizare vine în contradicție cu faptul că lista zonelor afectate de poluare a fost extinsă continuu în ultimii ani.

Astfel, în iunie 2023, lista a fost extinsă cu localitățile Bistra și Sălciua din județul Alba. Da și cu Aluniş, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad. De asemenea, au mai fost adăugate Piteşti din judeţul Argeş, Comănești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Codlea din judeţul Braşov. Pe listă a fost inclus Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume.

„Referitor la pensionarea anticipată, există două categorii: cea cu penalitate şi cea fără penalitate. De pensia anticipată beneficiază oamenii care au realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. Aceştia pot să iasă mai devreme la pensie cu 5 ani şi au o penalitate de maximum 30%. Cei care au un stagiu de cotizare suplimentar faţă de cei 35 de ani pot să iasă mai devreme la pensie fără nicio penalitate.“, a precizat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Acesta a precizat că acele condiţii impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată nu se referă stict  la pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii. Ci doar la pensionarea mai devreme a unor anumite categorii de salariați. „Mă refer în principal la cei care beneficiază de reducere faţă de vârsta standard de pensionare. Și care ies tot la limită de vârstă, dar beneficiază de o reducere datorită condiţiilor grele de muncă. Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată. Ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii“, a declarat Baciu, potrivit romaniatv.