În acest weekend, ceva s-a schimbat în starea de spirit a publicului din Marea Britanie. Nu au existat petreceri de stradă sau scene de bucurie în întâmpinarea noului guvern laburist. Spre deosebire de ultima dată când Partidul Laburist a rupt o lungă perioadă de guvernare conservatoare. Ocazie marcată cu o petrecere la Royal Festival Hall din Londra în 1997.
Acest text reprezintă o opinie a Claire Ainsley, director al proiectului Center-Left Renewal la Progressive Policy Institute. A fost director executiv pentru politici al liderului laburist britanic Keir Starmer din 2020 până în 2022 și este autoarea cărții „The New Working Class: How to Win Hearts, Minds and Votes”. Și a redactat această opinie pentru publicația The Hill.
Dar în timp ce noul prim-ministru Keir Starmer a urcat pe treptele Downing Street pentru a oferi un nou tip de conducere și a încălcat tradițiile partidului cu o serie de numiri de experți în calitate de miniștri, este ca și cum s-ar ceva ar fi altfel, cu totl altfel. Oamenii nu se așteaptă la miracole în această eră a finanțelor limitate. Dar au dat o șansă schimbării. După cum a comentat un vecin cu un zâmbet ironic, „Este un început”.
Cum poate schimba Keir Starmer Marea Britanie?
Cum a ajuns Regatul Unit de la alegerea unui al patrulea guvern conservator consecutiv condus de Boris Johnson, cu o majoritate parlamentară de 80 de locuri în 2019, la alegerea unui guvern laburist în urma unei crize la mai puțin de cinci ani mai târziu? Și poate această victorie să ofere Partidului Democrat speranța că există o modalitate de a învinge dreapta politică și de a câștiga mult?
Ei bine, partidul Laburist pe care Keir Starmer a fost ales să îl conducă în aprilie 2020, când m-am alăturat echipei sale în calitate de director executiv al politicii, a fost distrus de a patra sa înfrângere și de o perioadă istovitoare sub conducerea liderului de stânga Jeremy Corbyn. Nedumerit de amploarea sarcinii, Starmer s-a apucat să schimbe Partidul Laburist pentru a-l muta de la extremele politice la centrul politicii britanice și pentru a deveni din nou eligibil.
El și-a stabilit misiunea de a readuce Partidul Laburist în slujba oamenilor muncii, codul pentru a vorbi în numele milioanelor de oameni și comunități din clasa muncitoare care s-au simțit părăsiți de partidul pe care a fost creat să îl reprezinte. În acest fel, el a urmărit să câștige o majoritate parlamentară pentru a putea schimba Marea Britanie în interesul lor.
În interesul cui
Starmer a făcut din eliberarea partidului său de antisemitismul care a făcut de rușine Partidul Laburist o prioritate absolută. Abordarea sa de toleranță zero l-a adus în conflict cu liderul anterior Jeremy Corbyn, lui Corbyn fiindu-i retrasă ștafeta parlamentară pentru că a minimalizat antisemitismul în răspunsul său public la organismul de supraveghere a egalității.
Platforma politică a fost schimbată pentru a reflecta problemele care contează cel mai mult pentru public, mai degrabă decât pentru partid. Și pentru a oferi politici responsabile din punct de vedere fiscal privind costul vieții și Serviciul național de sănătate. Nu a fost totul ușor. Nu în ultimul rând pentru că laburiștii se aflau cu mult în urma conservatorilor în momentul în care au avut loc majoritatea schimbărilor. Însă acestea erau necesare dacă partidul dorea să câștige din nou încrederea alegătorilor.
Dispariția concervatorilor
Fără îndoială, conservatorii au jucat un rol principal în propria lor dispariție. A existat un sentiment anticonservator semnificativ. Care a făcut ca mulți miniștri de rang înalt să își piardă locurile parlamentare. S-a observat și un vot tactic împotriva conservatorilor, care a dus la o răspândire a voturilor către alte partide.
Conservatorii au continuat să arate publicului că sunt mai preocupați de propriile interese decât de cele ale alegătorilor. De la scandalul „Partygate” la mini-bugetul Truss/Kwarteng, care a făcut ca piețele și ipotecile să se mărească semnificativ, până la fostul prim-ministru Rishi Sunak. Care s-a întors în grabă de la comemorarea zilei Z pentru a da un interviu pentru campania electorală a conservatorilor. Dar nu există nicio îndoială că laburiștii sunt arhitecții propriului lor succes, precum și beneficiarii declinului conservator.
Pentru democrați, victoria laburiștilor oferă speranța că, chiar și cu factorul mandatului, centrul-stânga poate câștiga și poate câștiga mult. Realitatea este că, atât în Regatul Unit, cât și în Statele Unite, există milioane de alegători din clasa muncitoare care simt că partidele noastre s-au îndepărtat de ei. Democrații nu pierd în favoarea republicanilor doar americani albi din clasa muncitoare. Ci și americani negri și hispanici din clasa muncitoare, scrie Claire Ainsley pentru The Hill.
