Infofinanciar > Info > Se schimbă legea pentru români! De ce act au nevoie când vor să închirieze o locuință
Info

Se schimbă legea pentru români! De ce act au nevoie când vor să închirieze o locuință

Se schimbă legea pentru români! De ce act au nevoie când vor să închirieze o locuință
Sursa foto: arhiva companiei

Se fac modificări în lege. Românii care vor să închirieze un apartament sau o casă vor avea nevoie, obligatoriu, de un act. Reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului lucrează la noi propuneri legislative.

Aceștia doresc să combată închirierea pe platforme on-line a structurilor care nu sunt clasificate din turism. Anunțul a fost făcut de curând de către Radu Oprea, ministrul Economiei.

Noi propuneri legislative

„M-am întâlnit cu partenerii din Consiliul Consultativ al Turismului pentru a discuta provocările pe care le au în acest moment.

O preocupare pentru hotelieri este combaterea fenomenului închirierii pe platforme on-line a structurilor neclasificate. Avem în lucru propuneri legislative pentru combaterea acestora.

Discutăm împreună toate ideile, pentru că hotelierii simt concurenţa neloială, însă rezultatul trebuie să fie unul echilibrat, care să susţină dezvoltarea turismului în România”, sunt informațiile pe care le-a transmis oficialul pe platforma de socializare Facebook.

Închirierea locuințelor

Proprietarii care vor dori să își închirieze locuințele pe platforme online, cum ar fi Booking sau Airbnb, vor fi nevoiți să obțină un document de stat. Acest lucru se va aplica după implementarea schimbărilor legislative.

Este necesar ca persoanele fizice să obțină un certificat de clasificare pentru un număr total de cel mult șapte spații de cazare, cu o capacitate maximă de 14 locuri.

Activitatea de alimentație publică

În cazul activității de alimentație publică care se desfășoară în propria gospodărie, proprietarii vor avea posibilitatea să solicite un asemenea act pentru o capacitate de cel mult 15 locuri. Mai exact, aici sunt încadrate punctele gastronomice locale.

Cei care nu vor intra în posesia acestor documente nu vor avea posibilitatea de a-și promova apartamentele sau 0casele prin intermediul canalelor de publicitate. În această categorie se încadrează în online-ul și social media.

Prețurile chiriilor au urcat considerabil

Nu este un aspect nou faptul că prețurile chiriilor s-au majorat considerabil în ultima vreme și continuă să aibă o traiectorie ascendentă. Atunci când sunt analizate datele pare că acestea se majorează de la o lună la alta, iar schimbările sunt unele însemnate.

În Capitală, cele mai mari creșteri ale prețurilor medii pentru chirii s-au consemnat în cazul apartamentelor cu trei camere. Prețul de închiriere al garsonierelor, în luna martie a acestui an, a fost de minim 200 de euro. Însă, acestea puteau să ajungă și la un tarif de 500 de euro. Aspectele care influențează foarte mult acest aspect sunt locația, dar și facilitățile oferite, informează dailybusiness.ro