Începând cu data de 1 septembrie a acestui an va intra în vigoare recalcularea pensiilor. Odată cu aceasta vor exista și schimbări pentru angajații care au muncit în medii poluate.
Pensionarea acestora cu doi ani mai devreme nu va mai fi posibilă. Conform explicațiilor oferite de Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, aceste lucru se întâmplă pentru că pensionarea anticipată fără penalizare a fost exclusă din noua Lege.
Recalcularea pensiilor
Începând cu luna septembrie a acestui an se va face recalcularea pensiilor. Punctele de stabilitate se vor aplica în funcție de contributivitatea pe care a avut-o fiecare angajat.
„Absolut toate dosarele de pensie, indiferent de legea pe care s-a ieșit, pentru toate se va face recalcularea. Indiferent de legea pe care s-a ieșit, se vor aplica prevederile legii 360 și se va aplica formula de calcul.
Este important de știut că nu se acordă beneficii la beneficii. Punctele de stabilitate se obțin doar pentru perioadele contributive.
Dacă ai avut patru luni pe an de condiții deosebite, vei beneficia de acestea, dacă a fost încadrat locul de muncă altfel și dacă angajatorul a plătit. Dacă nu a plătit, situația este interpretabilă”, este explicația pe care a Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.
Noi criterii
După cum se menționează în actul normativ, beneficiază de o micșorare a vârstei standard de pensionare, cu doi ani, cetățenii care au locuit pentru o perioadă de minim 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracției, preparării şi arderii cărbunelui precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Vârsta standard de pensionare în cazul femeilor este de 63 de ani. Bărbații pot ieși la pensie la vârsta standard de 65 de ani.
Reducerea perioadei
Cei care au trăit în astfel de zone și care doresc să se pensioneze anticipat, mai pot face acest lucru până la data de 1 septembrie 2024. Acest lucru se mai întâmplă cât încă mai este în vigoare vechea lege.
În luna iunie 2023 lista celor cărora le era permis să se pensioneze anticipat din cauza mediului poluat s-a actualizat. Acestora li s-au mai adăugat și cei din Bistra și Sălciua din județul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comănești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Codlea din judeţul Braşov și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume, informează evz.ro