Infofinanciar > Info > Schimbări la baza militară de la Cincu. Misiunea se află sub comandament francez
Info

Schimbări la baza militară de la Cincu. Misiunea se află sub comandament francez

Schimbări la baza militară de la Cincu. Misiunea se află sub comandament francez
Sursa foto: Arhiva companiei

S-au produs anumite schimbări în baza militară de la Cincu, din județul Brașov. Comanda grupului de luptă multinațional, care era condusă de ofițeri superiori francezi, a fost schimbată. Cu această ocazie, tabăra franceză de la Cincu a primit denumirea unui erou al relațiilor militare româno-franceze: generalul Henri Berthelot.

Acesta a fost un moment de apreciere pentru cel care, în Primul Război Mondial, a fost șeful statului major al comandamentului suprem al Trupelor Franceze pe Frontul de Vest.

Ce înseamnă această schimbare

Odată cu această schimbare se încheie misiunea celui de-al șaptelea contingent francez de la baza militară de la Cincu. Acesta va fi urmat de cel de-al optulea contingent francez transferat în România. Acesta are misiunea de a consolida apărarea alianței, în fața amenințărilor venite dinspre est. Pot spune că sunt primul general francez care a fost repartizat în România, de la generalul Berthelot, deci de acum mult timp, așa că sunt foarte onorat, sunt foarte mândru că sunt acolo”, a declarat gen. Louis Marie Levacher, comandant grup de luptă.

„Atribuim numele generalului Berthelot acestei tabere franceze pentru a simboliza continuitatea cu Europa, angajamentele noastre, prezenţa noastră şi cooperarea în domeniul apărării”, precizează ES Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România.

Grupul de Luptă Avansat de la Cincu a luat naștere în luna mai a anului 2022. Iar la conducerea sa se află Franța. Pe lângă militarii din Hexagon și cei români, la baza de la Cincu sunt și militari din Belgia și Țările de Jos. În prezent, în jur de 1.000-1.500 de militari sunt antrenați și pregătiți de luptă. „În cele din urmă, am luat cu asalt clădirea folosind o armată pentru sprijin și am făcut punte la intrare”, potrivit lt. Valentin, comandant de dispozitiv.

1.500 de militari NATO, prezenți la baza Cincu

Pe lângă militarii francezi de la Cincu se regăsește și colonelul Tănăsoiu, ofițer superior al Legiunii Străine. Acesta s-a născut și a crescut în Vrancea. Când avea doar 23 de ani, imediat după Revoluție, el a plecat în Franța și s-a înrolat în Legiune. A avansat rapid, a devenit șef de cabinet al comandatului Legiunii. Iar în prezent se află în misiune militară, la Sibiu.

„După 31 de ani de serviciu în legiunea străină aveam de gând să ies la pensie. Pentru că am considerat că mi-am făcut datoria de soldat. Fostul meu comandant m-a întrebat dacă aş dori să vin să fiu afectat într-un post permanent NATO la Sibiu pentru că, crede că aş avea profilul necesar”, a declarat col. Cristi Tănăsoiu, ofițer Legiunea Străină.

În prezent, NATO are opt grupuri de luptă multinaționale, aflate în zona de est a alianței. Suplimentar față de structura de batalion de la Cincu, NATO mai are grupuri în Estonia Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria, potrivit Observator.ro