Infofinanciar > Info > Schimbări pentru evaluările naționale. Ligia Deca anunță calendarul probelor
Info

Schimbări pentru evaluările naționale. Ligia Deca anunță calendarul probelor

Schimbări pentru evaluările naționale. Ligia Deca anunță calendarul probelor
Sursa foto: Arhiva companiei

Ligia Deca a anunțat calendarul și modificările evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Toate aceste probe vor avea loc pe parcursul lunii mai a următorului an, respectiv 2025. „Metodologia pune în aplicare prevederi ale Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2024, cu modificările şi completările ulterioare”, a spus Ministerul Educaţiei.

Metodologia cuprinde și calendarul, iar potrivit acestuia începutul este pe 12 mai pentru elevii din clasa a II-a. Ministerul Educaţiei prezintă şi elemente de noutate.

-Extinderea duratei testului la EN II de la 30 de minute la 45 de minute. Decizia a fost bazată pe armonizarea duratei testelor scrise, astfel încât toţi elevii, inclusiv cei din mediul rural, să-şi poată demonstra abilităţile de scris-citit-socotit fără presiunea timpului, într-o oră de curs, aşa cum sunt obişnuiţi.

-Rezultatele elevilor la EN II, EN IV, EN VI administrate în anul şcolar 2024-2025 sunt exprimate în punctaje.

-Încărcarea rezultatelor obţinute de elevi la testele administrate la EN 2025 se  va realiza  individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de clasă şi de testul susţinut.

-Rezultatele individuale obţinute la EN 2025 nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obţinute se vor putea echivala în calificative / note şi pot fi trecute în catalog, conform news.ro.