Infofinanciar > Opinii > Schimbări în privința impozitării veniturilor din dividende
Opinii

Schimbări în privința impozitării veniturilor din dividende

Schimbări în privința impozitării veniturilor din dividende
Dinu Maria Cristina, avocatul titular al Cabinetului Dinulawyers, sursă foto arhiva personală

Începând cu 01.01.2023 se majorează impozitul pe veniturile obținute din dividende, de la cota de 5% cât este în prezent, la 8%.

Cota majorată se va aplica pentru veniturile din dividende distribuite după data de 01.01.2023, ceea ce semnifică că până la finalul anului 2022 se pot distribui dividende din profitul anilor anteriori, iar impozitul se va achita în cota de 5%.

Pentru că al treilea trimestru din 2022 se va încheia la finalul lunii septembrie, companiile care au înregistrat profit în perioada ianuarie-septembrie 2022, ar putea proceda la repartizarea dividendelor pe baza situațiilor financiare interimare, evitând astfel plata cotei majorate de impozit și totodată, beneficiind de actualele plafoane pentru contribuția de asigurări de sănătate.

Modificarea plafoanelor pentru contribuția de asigurări de sănătate

Până în 01.01.2023, obligația de plată CASS le revine persoanelor care realizează venituri din dividende, a căror valoare depășește 12 salarii minime brute pe țară (pentru anul 2022, valoarea cumulată a 12 salarii minime brute = 30.600 lei). Cuantumul contribuției actuale este de 10% din plafonul de 12 salarii minime brute pe tara.

Începând cu 01.01.2023, obligația de plată CASS va exista de la plafonul de șase salarii minime brute, în loc de 12. Ceea ce va determina obligativitatea plății CASS-ului și pentru persoanele care obțin venituri din dividende situate între 6 și 12 salarii minime brute pe țară.

Totodată, obligația de plată CASS se va raporta începând cu 01.01.2023, la trei plafoane diferite de calcul, respectiv:

  • nivelul a șase salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între șase și 12 salarii minime brute pe țară;
  • nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
  • nivelul de 24 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe țară.

Repartizarea dividendelor avantajoasă pentru contribuția la sănătate

Contribuția CASS nu va mai fi plafonată doar la 12 salarii minime brute pe țară, ci ea va fi datorată în funcție de cuantumul dividendelor repartizate, prin raportare la cele trei plafoane.

Așadar, repartizarea dividendelor până la finalul anului 2022 este avantajoasă și din punct de vedere al contribuției la sănătate, pentru că (i) dacă dividendele distribuite se situează între 6 și 12 salarii minime pe țară, nu trebuie achitată contribuția la sănătate, iar (ii) dacă dividendele au o valoare de peste 24 de salarii minime pe țară, contribuția achitată în 2022 va fi plafonată la nivelul celor 12 salarii minime pe țară.

Despre autor

Dinu Maria Cristina, avocatul titular al Cabinetului Dinulawyers și membru în cadrul Baroului București, are o experiență de peste 10 ani în domeniul juridic. În tot acest timp a acordat consultanță, a reprezentat și asistat cu succes în fața instanțelor de judecată, atât persoane fizice cât și persoane juridice, în litigii de drept civil, dreptul familiei, contencios administrativ, recuperări creanțe, executări silite, insolvență, achiziții publice și dreptul muncii.
Începând cu anul 2021, Dinu Maria Cristina a obținut calitatea de practician în insolvență definitiv, fiind membru al Uniunii Practicienilor în Insolvență din România și titular al Cabinetul Individual de Insolvență Dinu Maria Cristina