Se pare că acest an a venit cu noi schimbări pentru români. Cel mai profitabil sector cu locuri de muncă se confruntă cu un declin. Este vorba de IT, unul dintre cele mai bine plătite domenii. Acesta s-a confruntat cu o scădere destul de mare pe piața muncii. Dar, creșteri spectaculoase au înregistrat alte domenii precum retail și sectorul financiar.
Piața muncii este în continuă schimbare. Aceasta este influențată de diferiți factori, de la preferințele angajaților la nevoile societății. Astfel, o schimbare importantă a modificat așteptările cu privire la anumite sectoare de activitate. Zona IT se confruntă cu un declin semnificativ.
Piața IT, în declin
În ultimul deceniu, domeniul IT a fost principalul jucător de pe piața muncii. În acest sector, angajații beneficiau de cele mai mari salarii, iar interesul oamenilor pentru obținerea unui loc de muncă în IT era foarte mare. Totuși, în 2024 acest trend a apus. Mai exact, importantul sector economic a înregistrat scăderi, lăsând loc altor domenii să strălucească. În prezent, cele mai populare și căutate domenii sunt financiar bancar și retail.
Preferințele angajaților au rămas aceleași față de anii anterior. Atunci când românii caută un nou loc de muncă aceștia sunt interesați în special de oportunități de avansare, pachet salarial și echilibrul dintre viața profesională și cea privată, mai exact timp la birou versus timp liber. De asemenea, angajații mai sunt interesați de management, dar și de proceduri sau valori.
Cele mai apreciate locuri de muncă în 2024
Doar o singură afacere IT&C este inclusă în topul celor mai bune locuri de muncă, potrivit unui rating realizat de platforma Undelucucram.ro. Această schimbare a tiparelor reflectă evoluțiile de pe piața muncii și problemele globale cu impact asupra industriei tech.
„Dacă aproape zece ani IT-ul a dominat acest top, generând cele mai multe organizaţii pe locuri fruntaşe, adesea chiar liderul, această ediţie înseamnă o scădere uriaşă a acestui sector, doar o companie din IT&C fiind în primele zece clasate”, a afirmat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro.
Sector IT a fost înlocuit în top de domenii precum cel financiar-bancar și retail. Astfel, companiile care ocupă locuri fruntașe în topul din 2024 sunt Jysk România, Philip Morris România, Deichmann și Starbucks România.
„Anul acesta a adus o creştere foarte importantă pentru companiile din retail şi zona financiară, şase organizaţii din top fiind din aceste două domenii. Jysk, liderul ediţiei actuale, a avut un parcurs constant, compania fiind între primele cinci clasate în ultimii patru ani. Astfel, JYSK este un foarte bun exemplu de bune practici despre rolul interacţiunii umane”, a afirmat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro, conform Daily Business .