Infofinanciar > Info > Schimbări majore privind ajutorul de 1.400 de lei de la stat! Decizia a intrat deja în vigoare de joi, 11 mai
Info

Schimbări majore privind ajutorul de 1.400 de lei de la stat! Decizia a intrat deja în vigoare de joi, 11 mai

Vouchere pentru sute de mii de români sursa foto: impact.ro
sursa foto: impact.ro

O serie de modificări importante au intrat în vigoare recent privind ajutorul de stat sub forma a 1.400 de lei oferiți pentru plata facturilor la energie, după ce acestea au fost aprobate printr-un OUG ce a intrat în vigoare încă de joi, 11 mai.

Astfel, sprijinul financiar acordat pentru acest an se poate folosi și pentru plata facturilor restante în cazul mai multor surse de energie stipulate de lege. Decizia vine pentru a sprijini și a rezolva situația penalităților ce apar la plata cu întârziere a acestor facturi, dar și pentru extinderea surselor de energie pentru care pot fi folosiți acești bani.

Noi modificări privind ajutorul de 1.400 de lei de la stat

După cum mulți știu deja, în anul 2023, mai multe categorii de persoane, care însumează peste 4 milioane de beneficiari, se pot bucura de un ajutor de 1.400 de lei, în două tranșe, bani care pot fi folosiți pentru plata facturilor la energie, indiferent dacă este vorba de cele curente sau restante. Practic, printr-o ordonanță ce se aplică deja încă de joi, s-a stabilit modificarea regulilor acestui ajutor, printre altele, pentru a completa tipurile de energie vizate de sprijin.

OUG 32/2023, ce se aplică din 11 mai, a extins tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar acordat pentru acest an, introdus încă din toamna anului trecut prin OUG 166/2022. În lista deja existentă a surselor de energie pentru care se poate folosi ajutorul de la stat acordat în acest an au fost introduse și butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi ori solizi.

Până acum, ajutorul de stat în valoare de 1.400 de lei putea fi folosit doar pentru plata facturilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Clarificări privind termenul „lemn de foc”

În același timp, se clarifică termenul “lemn de foc”. În categoria lemnului de foc intră de-acum și lemnul rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 de centimetri, precum și alte materiale lemnoase și deșeuri de lemn care sunt destinate încălzirii locuințelor.

Prin noua ordonanță de urgență se stabilește concret și perioada de emitere a documentelor justificative atunci când vine vorba despre achitarea în numerar a lemnelor de foc. Pentru a putea fi acoperite din banii de la stat, facturile pentru lemnele de foc plătite în numerar trebuie să fie emise începând cu august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023, fiind stabilit și un termen maxim, transmite avocatnet.ro.

Ulterior, este stipulat și faptul că plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune ori interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin. De asemenea, OUG 166/2022 este completată prin adăugarea unei proceduri de anulare/ emitere a cardului de energie, în cazul în care beneficiarul de sprijin își schimbă domiciliul ori reședința.

Noi obligații pentru beneficiari

Nu în ultimul rând, beneficiarii de sprijin vor avea obligația de a înștiința Poşta Română în legătură cu schimbarea domiciliului ori reședinței, lucru posibil atât direct la oficiile poștale, cât și la poștaș sau prin telefon.

Dacă se schimbă domiciliul sau reședința, procedura de validare a eligibilității beneficiarului de sprijin se va relua, astfel încât să se vadă dacă noul loc de consum îi dă dreptul la ajutor și ce se întâmplă cu cardul emis deja pentru vechiul loc de consum care, în cele mai multe cazuri, va fi anulat.

Mai mult, prin noul OUG se stabilesc și situațiile în care furnizorii de energie sunt obligați să restituie sumele primite prin mandat poștal. Practic, vor fi returnate sumele care reprezintă penalități sau alte daune/ interese aferente cheltuielilor cu energia și cele suplimentare primite de furnizori din cauza erorilor apărute la efectuarea plăților prin mandat poștal, mai rată sursa citată.