În contextul crizei energetice și al creșterii inflației, atât moneda națională, cât și euro se află în pragul accederi unei pante ascendente din punct de vedere al cotațiilor. Acest lucru este anunțat de Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România.
Conform datelor financiare, moneda euro arătase înaintea zilei de ieri, 13 septembrie, o tendință de revenire. Totodată, reprezentanții Băncii Centrale Europeane pregăteau o nouă creștere, de 0,75 puncte a dobânzii de referință, lucru atractiv pentru europenii care fac depozite.
Euro a recuperat în fața dolarului 3,3% din data de 6 septembrie, când s-a înregistrat un nivel de paritate de sub 0,99, până pe 12 septembrie, când cotația era 1,02. Acest salt este unul semnificativ pentru domeniul valutar. Însă, per total, în acest an euro a pierdut 11% în fața dolarului.
De asemenea, potrivit măsurătorilor HUB-ului din Amsterdam, și piața energiei furniza vești bune, întrucât cotațiile au ajuns la începutul acestei săptămâni, luni și marți, în jur de 180-190 EUR/MWh pentru gaz, în comparație cu valorile din luna august, când acestea se situau la 340 EUR/MWh.
Leul alunecă în raport cu euro
Conform analizei XTB, moneda noastră națională a pierdut în ultima săptămână întregul avans pe care-l avea în fața euro din luna august și septembrie. Însă, specialiștii în domeniul bancar susțin că leul va fi sprijinit de presiunea pusă în acest moment pe euro.
Această pantă ascendentă a leului nu este văzută drept una constant acum, întrucât nu se aliniază cu deficitul de cont curent sau cu provocările induse de creșterea dobânzilor.
Deficitul de cont curent a înregistrat o creștere de 63% în primele 7 luni ale anului curent, față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru a dus la un deficit de 14,9 mld. Euro. Situația este cu adevărat îngrijorătoare, deoarece ritmul de creștere al acestui deficit a fost de 40% în primele 5 luni, 44% în primele 6 luni și 54% în trimestrul al doilea. La acest total au contribuit din plin și facturile la energie electrică, care au suferit creșteri substanțiale de preț, pe fondul crizei energetice declanșate în urma începerii invaziei în Ucraina de către ruși.
Acest deficit poate fi susținut de investițiile străine directe în țara noastră, care sunt în creștere anul acesta cu 1,7 miliarde de euro, de la 3,8 de miliarde de euro cât se înregistrau anul trecut, la 5,5 miliarde de euro cât sunt în prezent. Însă, chiar și cu această creștere, capitalul străin poate acoperi puțin peste o treime din deficitul de cont curent,
Totodată, la capitolul creșterilor, putem enumera și valoarea datoriei publice a țării noastre, care se află în creștere. Dobânzile, care au o valoare totală de aproximativ 26 de miliarde de lei, reprezintă 1,9% din PIB de anul acesta.