Elevii din România ar putea merge la școală și sâmbăta. Aceasta este propunerea ministrului Educației, Ligia Deca. În timpul zilelor de sâmbătă, elevii ar compensa lecțiile ce vor fi pierdute în perioada Bacalaureatului din iunie 2025.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele)”, a transmis Ligia Deca, ministrul Educației.
De asemenea, „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” s-ar putea organiza și după data de 30 mai, conform antena3.ro.