Infofinanciar > Info > Se apropie sezonul concediilor. Cu ce schimbări vin voucherele de vacanță în 2024
Info

Se apropie sezonul concediilor. Cu ce schimbări vin voucherele de vacanță în 2024

Se apropie sezonul concediilor. Cu ce schimbări vin voucherele de vacanță în 2024
Sursa foto: Arhiva companiei

Voucherele de vacanță au fost anul trecut în vizorul autorităților aflate în căutare de noi surse la buget. După ce au anunțat inițial eliminarea lor, guvernul a revenit însă la sentimente mai bune. Dar a introdus o serie de modificări importante în ceea ce privește acordarea și utilizarea voucherelor de vacanță.

Schimbările introduse pentru voucherele de vacanță vizează atât valoarea acestora, cât și modalitățile de acordare și utilizare. Astfel, o primă modificare importantă a fost majorarea valorii voucherelor de vacanță de la 1.450 de lei la 1.600 de lei pe an. Creșterea valorii gnerează și o majorare a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate (CASS). Astfel, o parte din diferență este direcționată, sub formă de taxe, către stat.

O altă schimbare importantă introdusă de către Guvernul Ciolacu a fost cel la restrângerii numărului de beneficiari. Anterior Ordonanței votate de executiv, toți bugetarii aveau dreptul la vouchere de vacanță. În urma modificărilor legislative, a fost prevăzută o limită maximă de venit. Astfel, de acestea vor mai putea beneficia din acest an doar angajați cu un salariu net mai mic de 8.000 de lei.

Cum se acordă voucherele de vacanță

O altă modificare prevăzută este emiterea exclusivă a voucherelor de vacanță doar pe suport electronic. Astfel, acestea va fi disponibile doar prin intermediul unui card electronic, fie printr-o aplicație mobilă dedicată.

„În sensul prezentei legi, prin suport electronic se înţelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către beneficiarul său pentru a efectua operațiuni cu biletele de valoare. Angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc de comun acord categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaţilor, frecvenţa acordării acestora şi valoarea lor, acolo unde este cazul, precum şi unitatea emitentă şi modalitatea de acordare, respectiv prin dispozitiv fizic sau instrument virtual.”, se precizează în actul normativ.

Conform sursei citate, voucherele de vacanță pot fi folosite doar pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate. Termenul de valabilitate al acestora este de un an de la data alimentării pe suportul electronic. Depășirea datei limită implică riscul pierderii sumelor alocate, dacă acestea nu sunt utilizate.

Amenzi de până la 26.000 de lei

Actul normativ include prevederi clare și în ceea ce privește modul în care voucherele de vacanță pot fi utilizate. Astfel, voucherele nu sunt transmisibile. Unitățile de cazare sau agențiile de turism care acceptă vouchere emise pentru alte persoane pot fi amendate. Amenda poate ajuns în astfel de cazuri la peste 13.300 de lei. Totodată, amenda pentru comercializarea voucherelor de vacanță este de 26.600 de lei

„Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pebaza actului de identitate. Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii. Vânzarea voucherelor de vacanţă este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei”, potrivit Ministerului Turismului, citat de realitatea.