Potrivit unui sondaj realizat în 26 de țări, australienii sunt printre cei mai sceptici din lume cu privire la faptul că perturbările climatice sunt cauzate de oameni.
Astfel, doar 60 % dintre australieni acceptă faptul că perturbarea climei este cauzată de om. Aceasta reprezintă o scădere de șase puncte procentuale față de sondajul anterior. Și cu mult în urma mediei globale de 73 %, conform rezultatelor companiei franceze de sondaje Elabe.
Sondajul, comandat de compania internațională de deșeuri și reciclare Veolia, acoperă țări care reprezintă 67% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, inclusiv SUA, Regatul Unit, India, China și Japonia.
Incertitudine australă
Rezultatele sondajului francez sugerează niveluri mai ridicate de negare, scepticism și incertitudine în ceea ce privește schimbările climatice.
Doar 52% dintre australieni consideră că „costurile cauzate de daunele legate de perturbările climatice vor fi mai mari decât investițiile necesare pentru tranziția ecologică a societăților noastre”.
În medie, 75% din populația lumii este de acord cu Organizația Mondială a Sănătății că schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa sănătății cu care se confruntă omenirea, față de doar 63% din australieni.
Potrivit sondajului, Australia urmează o tendință globală de creștere a numărului de negaționiști ai schimbărilor climatice. Jumătate dintre țări avu între 26% și 43% dintre persoane care contestă dacă oamenii sunt responsabili pentru încălzirea globală sau dacă aceasta chiar există.
Sondajul a arătat că 78% dintre australieni au fost de acord că perturbarea climei are loc, comparativ cu 89% la nivel global. Potrivit sondajului, doar locuitorii din Coasta de Fildeș au avut niveluri mai scăzute de acceptare decât australienii.
Nici partidele australiene nu prea merg pe mâna științei
Votanții Partidului australia One Nation au fost cei mai sceptici dintre toți votanții. Astfel, doar 31% dintre aceștia fiind de acord că perturbările climatice sunt cauzate de om.
Richard Kirkman, directorul executiv al Veolia în Australia, a declarat că rezultatele sondajului sugerează că „trebuie să facem mai mult pentru a vorbi despre fapte”.
„Nu avem sprijinul deplin al oamenilor și nu avem sprijinul politic. Vom lucra mai mult la comunicare. Acțiunile pe care oamenii doresc să le întreprindă oricum,cum ar fi producerea de energie electrică înseamnă mai puțin praf în aer și mai puțină poluare. Cel puțin decât la o centrală electrică pe cărbune.”
Ce e aia perturbare climatică
Dr. Graham Bradley, cercetător la Universitatea Griffith, a condus sondajul său anual privind acțiunile climatice. Realizat pe un eșantion de peste 4 000 de persoane, s-a întrebat dacă termenul „perturbare climatică” este înțeles în mod obișnuit. Aceasta este o problemă care ar putea distorsiona rezultatele, a spus el.
Sondajul Griffith Climate Action realizat în 2023 a arătat că 82% dintre australieni au fost de acord că clima se schimbă.
În ceea ce privește preocupările legate de schimbările climatice, acesta a afirmat că opiniile australienilor sunt similare cu cele ale americanilor, „dar cu puțin în urma multor țări europene”.
El a declarat că australienii sunt, de asemenea, mult în urma opiniilor oamenilor de știință. Aproximativ 20% dintre australieni nu au încredere în ceea ce le spun oamenii de știință.
O pereche bizară: clima și energia
Institutul Australia, un thinktank de politică progresistă, a realizat sondajul anual Climate of the Nation începând din 2012.
În 2022, 70% dintre oameni au fost de acord că acestea se datorează activității umane.
Polly Hemming, directorul programului privind clima și energia al institutului, a declarat că nu mai solicită opinia oamenilor. Gest în încercarea de a evita orice daune cauzate de „rămânerea în această conversație”.
Ea a spus că există o majoritate „covârșitoare” a australienilor care au declarat că simt deja efectele schimbărilor climatice. Numărul de persoane care au votat pentru independenții pro-climă la ultimele alegeri federale a fost o dovadă în plus că australienii doresc acțiune, a spus ea.
Australienii tineri, mai ușor de convins?
Persoanele mai tinere sunt mult mai predispuse să urmeze dovezile științifice.
O creștere a „teoriilor conspirației și a atacurilor asupra instituțiilor noastre științifice” ar putea influența unele persoane, a spus Hemming.
Dar ea a adăugat că mesajele politice privind urgența schimbărilor climatice lipsesc în principalele partide.
„Comparați modul în care politicienii vorbesc despre securitatea națională sau despre războaie sau despre economia deficitelor bugetare”, a spus ea.
„Ei pun mai multă emoție și urgență în aceste probleme decât o fac pentru criza climatică. Sondajele noastre arată că oamenii sunt îngrijorați și doresc acțiune, dar acest lucru nu este reflectat în majoritatea mass-media”.