Infofinanciar > Info > Schiorii sunt rugați să nu folosească pârtiile din Poiana Brașov: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Info

Schiorii sunt rugați să nu folosească pârtiile din Poiana Brașov: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”

Schiorii sunt rugați să nu folosească pârtiile din Poiana Brașov: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Sursa foto: Arhiva companiei

Salvamontiștii din Poiana Brașov precizează că, deși a nins consistent și zăpada s-a așternut, pârtiile nu sunt încă pregătite. În paralel, administratorii pârtiilor din Brașov au activat tunurile și lănciile pentru producerea de zăpadă. Însă, prezența schiorilor pe pârtiile neamenajate afectează stratul de zăpadă creat artificial.

Temperaturile scăzute şi precipitaţiile sub formă de ninsoare din ultima vreme reprezintă un motiv de bucurie pentru pasionaţii de schi, fie alpin, fie de tură. Însă pârtiile nu au fost încă deschise. Fiind în plin proces de amenajare se acţionează cu instalaţiile de producere a zăpezii artificiale pentru stabilirea unui strat de bază cât mai bun, pe care va fi clădită în cea mai mare parte calitatea sezonului.

Schiorii nerăbdători, care, din păcate, sunt prezenţi într-un număr mare, distrug acest strat de bază, zădărnicind munca administratorilor domeniului schiabil” , transmit, vineri, pe Facebook, reprezentanţii Salvamont Braşov, relatează Antena3 CNN.