Infofinanciar > Lumea la zi > Scholz îi ține spatele lui Merkel! „Nu poți să devii stat membru NATO de pe-o zi pe alta”
Lumea la zi

Scholz îi ține spatele lui Merkel! „Nu poți să devii stat membru NATO de pe-o zi pe alta”

Scholz îi ține spatele lui Merkel! „Nu poți să devii stat membru NATO de pe-o zi pe alta”
Sursa foto: G4Media.ro

Olaf Scholz, cancelarul german o apăra pe Angela Merkel în fața criticilor aduse în încercările sale de reconciliere cu Rusia.

„O încercare de reconciliere nu poate fi niciodată greșită, precum și o încercare de a găsi în mod pașnic un limbaj comun. Mă văd aproape de predecesorul meu”, a declarat Scholz.

El este de părere că un dialog cu Putin este absolut necesar, chiar și în condițiile în care acesta continuă războiul în Ucraina.

„Este absolut necesar să se discute cu Putin şi voi continua să o fac, după cum o va face şi preşedintele francez. Când vorbesc cu Putin, spun, de exemplu, aceleaşi lucruri pe care vi le spun vouă.”, a susținut acesta cu referire la fapul că Rusia nu poate decide termenii păcii din Ucraina, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru DPA.

Scholz recunoaște și greșelile care au fost făcute. Cea mai mare a fost aprovizionarea aproape exclusivă cu energie rusească. La momentul actual, nu este o soluție clară în ceea ce privește renunțarea definitivă și totală a importurilor din Rusia în acest sector.

„Dar în politica economică germană a fost o greșeală că ne-am concentrat prea mult aprovizionarea cu energie în Rusia, fără a construi infrastructura necesară, astfel încât în în caz de urgență am putea schimba rapid cursul”.

„Nu poți să devii stat membru NATO de pe-o zi pe alta”

Legătura actualul cancelar cu predecesorul său a fost mereu una extrem de bună. Astfel, Scholz apără opunerea lui Merkel de a include Ucraina în NATO în 2008. Angela Merkel a susținut faptul că nu are pentru ce să își ceară scuză în acțiunile pe care le-a întreprins în mandatul său de cancelar.

„Diplomația nu este greșită doar pentru că nu a funcționat. Așa că nu văd de ce ar trebui să spun că a fost greșit și nu îmi voi cere scuze pentru asta. Ucraina era o altă țară la acea vreme, foarte divizată în domeniul politicii interne. Asta înseamnă că era o țară care nu avea o democrație consolidată”, a spus ea, în interviul difuzat de ARD.

„Criteriile pentru aderarea la NATO trebuie îndeplinite de fiecare stat care dorește să adere la alianță. Intrarea Ucrainei în NATO nu a fost pe ordinea de zi. Toată lumea știa asta, inclusiv președintele Rusiei. Este cu atât mai absurd că Putin și-a justificat atacul asupra Ucrainei prin faptul că, la un moment dat, Ucraina ar putea ajunge, într-un fel, brusc acolo”, a adăugat Scholz, potrivit Süddeutsche Zeitung.

Mesajele lui Scholz către Kremlin nu s-au oprit întrucât acesta transmite oficialilor să-și retragă trupele și să ajungă la un acord cu Ucraina, acord acceptabil și corect pentru ucraineni.