Familia fostului manager de investiții John Donahue a decis să pună la vânzare o proprietate în orașul Naples, Florida, construită în anii 1980 pe malul plajei Golfului Mexic.
Proprietatea include trei locuințe și un port privat pentru iahturi. A fost evaluată la suma record de 295 de milioane de dolari.
Dacă se va apropia de prețul cerut, aceasta ar deveni cea mai scumpă vânzare rezidențială din țară. Va stabili un record pentru prețul unei proprietăți din SUA.
Născut în Pittsburgh, John Donahue a absolvit Academia Militară West Point în 1946. A servit în Forțele Aeriene până în 1950.
Ulterior, s-a înscris la un curs prin corespondență despre piața bursieră al revistei Forbes.
În 1955, alături de doi colegi de liceu, a fondat firma de gestionare a investițiilor Federated Investors, cu sediul în Pittsburgh, conform profit.ro.