Infofinanciar > Info > Scumpiri fără precedent pe piața agricolă din România! Un hectar din București a ajuns la 12.000 de euro
Info

Scumpiri fără precedent pe piața agricolă din România! Un hectar din București a ajuns la 12.000 de euro

Scumpiri fără precedent pe piața agricolă din România! Un hectar din București a ajuns la 12.000 de euro
sursa foto arhiva companiei

Vești proaste pentru piața agricolă din România. Toate zonele au înregistrat majorări semnificative în intervalul 2015-2024, lucru care îngreunează viața agricultorilor.

Aceste creşteri ale preţurilor s-au încadrat între 25 şi 40%, arată o analiză realizată de Appraisal & Valuation SA, firma deţinătoare a brandului NAI Romania & Moldova. Cea mai accentuată scumpire se constată în regiunea Bucureşti-Ilfov, unde preţul mediu al unui hectar a ajuns la 12.000 de euro, în ultimii ani, cu 40% mai mult faţă de 2015.

”Piaţa terenurilor agricole din România a cunoscut o evoluţie ascendentă în ultimul deceniu, cu creşteri ale preţului unui hectar între 25 şi 40%, reflectând o cerere în continuă creştere şi îmbunătăţiri ale infrastructurii agricole”, arată o analiză realizată de Appraisal & Valuation SA, firma deţinătoare a brandului NAI Romania & Moldova şi emitent listat pe BVB (simbol: APP).

Deşi preţurile terenurilor au evoluat în ritmuri diferite în funcţie de regiune, toate zonele au înregistrat majorări semnificative în intervalul 2015-2024, notează News.ro.

Preţurile medii ale terenurilor agricole în 2024 arată un salt impresionant faţă de 2015, situaţia în cele opt regiuni de dezvoltare arătând astfel:

  • Bucureşti-Ilfov rămâne cea mai scumpă regiune agricolă din România, atingând 12.000 euro/hectar (ha) în 2022, cu o creştere de aproximativ 40% faţă de 2015.
  • Vestul României (peste 9.000 euro/ha) a înregistrat o creştere de aproximativ 30% în ultimii ani​.
  • Sud-Est şi Sud-Vest au ajuns la 8.100 euro/ha, cu o creştere de aproximativ 35% faţă de 2015​.
  • Nord-Vest (7.600 euro/ha) şi Nord-Est (7.000 euro/ha) au înregistrat o creştere mai modestă, de aproximativ 25-30% faţă de 2015​.