La nivelul Capitalei, numărul trotinetelor electrice este uriaș, de ordinul zecilor de mii. Le putem observa peste tot, fie aliniate frumos la intrarea unui parc fie parcate total anapoda de-a lungul trotuarelor sau răsturnate pe te miri ce alei.
Pentru a vă face o comparație despre cât de căutate sunt aceste vehicule, doar anul trecut un singur magazin a vândut 50.000 de unități. Tot mai mulți adulți și copii deopotrivă preferă acest mijloc de transport în detrimentul rețelei publice de transport în comun.
La nivelul Capitalei sunt zeci de mii de trotinete
„Datorită ieftinirii materialelor din care este făcută, cu o ieftinire de 10% a produselor în medie. Această categorie de produse a crescut de la an la an fondul anumitor beneficii pe care le oferă, faptul că este ușoară, o poți ține într-un apartament, este ieftină.
Caută trotinete care sunt ușoare și care au autonomie peste 30 de kilometri, să poată să se ducă la birou și înapoi acasă cu o singură încărcare”, declarat pentru stirileprotv, directorul unui magazin care comercializează trotinete. Ce-i drept, acest mijloc de transport este foarte fiabil dat fiind faptul că se încarcă la orice tip de priză în doar câteva ore. Autonomia unei trotinete ajunge după un ciclu complet de încărcare până la 100 de kilometri, poate chiar și mai mult.
Legislația în vigoare permite doar persoanelor de peste 14 ani să conducă un astfel de vehicul. Însă pentru minorii de sub 14 ani sunt trotinete ceva mai mici dar care nu pot rula pe partea carosabilă. Un tânar a explicat cât de utilă și practică este trotineta electrică „ Da. Eu mai iau și trotineta și când am chef să mă plimb pe afară. E o modalitate foarte bună de relaxare. Eu mereu când vin de la metrou până acasă iau trotineta. Pe aplicație am 350 de kilometri într-un an”, potrivit stirileprotv.ro.
Persoanele sub 14 ani nu au voie să folosească trotinetele electrice pe partea carosabilă
Pentru persoanele care nu sunt neapărat pasionate de plimbarile pe trotinetă sau nu dețin una sunt tot felul de aplicații speciale care permit închirierea unui astfel de vehicul, însă, prețurile de pornire au crescut și la fel și sistemele de tarifare.
Nu demult prețul unei curse cu trotineta se calcula în funcție de numărul de kilometri parcurși, însă, la ora actuală adepții trotinetelor închiriate sunt taxați în funcție de timp. Prețul de pornire este de 1,5 lei, la care se adaugă alți 0,87 de bani pentru fiecare minut. E adevărat că în acest tarif sunt incluse două tipuri de asigurări, una pentru accidente personale și una pentru daunele provocate altor persoane.
În Codul Rutier este precizat faptul că trotinetele pot rula doar pe partea carosabilă și pe pistele speciale amenajate. Este strict interzis folosirea acestora de către persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice. Persoanele care totuși decid să nu respecte legea sunt pasibili de sancțiuni ce pornesc de la 870 de lei și ajung până la 1.160 de lei.