Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, fermierii aduc vești proaste anul acesta pentru români. Se estimează că prețul legumelor de primăvară va fi de aproximativ trei ori mai mare în piețe în acest an. Agricultorii se plâng că de la începutul anului au întâmpinat probleme din cauza vremii capricioase, iar acest lucru va conduce la o creștere semnificativă a prețurilor.
Potrivit fermierilor, primele roșii românești ar putea fi disponibile în piețe abia în luna mai, iar prețul acestora va fi cu cel puțin 30% mai mare decât cel al legumelor importate.
Fermierii cheltuie mii de lei pentru roșiile afectate de frig
„Toată noaptea, din oră-n oră, venim băgăm pe foc cărbuni, lemne, ce pot sa țin o temperatură constantă la 20 de grade. Încălzirea a ajuns… până acum undeva la 4.000 de lei”, a transmis Sorin Vancea, un fermier român.
Conform declarațiilor lui Constantin Georgescu, capul unei familii de fermieri care deține cinci solarii, aceștia au cheltuit până în prezent aproximativ 30.000 de lei pentru a-și proteja legumele de frig. Georgescu a subliniat importanța protejării culturilor de temperaturile scăzute, afirmând că în lipsa acestor măsuri, legumele ar fi murit.
Pe lângă roșii, fermierii au anunțat că plantele de ardei grași sau kapia au fost afectate de frig și se așteaptă la pierderi semnificative. Ca urmare, prețurile legumelor ar putea fi de aproximativ trei ori mai mari decât anul trecut, scrie RomâniaTV.
Ceapa a devenit o legumă de lux
Prețurile la alimente au ajuns la niveluri îngrijorătoare, iar în unele țări prețul cepei a crescut foarte mult, determinând oamenii să evite să mai cumpere acest aliment de bază. Ca urmare, reprezentanții mai multor state au luat măsuri pentru a se asigura că populația are acces la necesarul de alimente.
Reprezentanții ONU și ai Băncii Mondiale sunt îngrijorați de scumpirile în lanț la alimentele de bază, declanșate de prețurile exagerate la ceapă. Această situație poate duce la un risc major de malnutriție la nivel mondial. Un exemplu este dat de Lalaine Basa din Filipine, care obișnuia să cumpere un kilogram de ceapă pentru a face pachețele de primăvară la firma sa de catering din nordul Manilei, dar a fost nevoită să schimbe rețeta din cauza creșterii prețurilor. Acum utilizează jumătate din cantitatea obișnuită de ceapă, relatează Bloomberg.
Această creștere bruscă a prețului cepei are un impact semnificativ asupra inflației și a determinat unele țări să ia măsuri pentru a-și asigura necesarul. De exemplu, Marocul, Turcia și Kazahstanul au oprit deja unele exporturi de ceapă, iar autoritățile din Filipine au început să investigheze posibile carteluri care ar putea fi responsabile de creșterea prețurilor.
Recent, ONU și Banca Mondială au avertizat că restricțiile la exportul de alimente s-au extins la mai multe produse, inclusiv morcovi, tomate, cartofi și mere, afectând disponibilitatea acestora la nivel mondial. În Marea Britanie, autoritățile au impus deja restricții la achiziționarea unor fructe și legume care au avut recolte scăzute din sudul Spaniei și nordul Africii.
„Doar o cantitate suficientă de calorii nu este de ajuns. O dietă de calitate este o legătură vitală între securitatea alimentară şi nutriţie. O dietă de calitate slabă poate duce la diferite forme de malnutriţie”, a spus Cindy Holleman, economist şef la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Creșterea exagerată a prețurilor la alimente este cauzată de mai mulți factori, printre care se numără inundațiile devastatoare din Pakistan, frigul care a afectat stocurile din Asia Centrală și războiul din Ucraina. În plus, fermierii din Africa de Nord se confruntă cu seceta severă și cu creșterea prețurilor la semințe și îngrășăminte, ceea ce agravează situația.