Infofinanciar > Info > Scumpirile depășesc noi limite! Nici piața nu mai e ce-a fost
Info

Scumpirile depășesc noi limite! Nici piața nu mai e ce-a fost

Coș de cumpărături, Sursă foto: Obiectiv Vocea Brăilei
Credit imagine: Obiectiv Vocea Brăilei

Legumele ajung să coste mai mult decât carnea în preajma sărbătorilor pascale. Comercianții speculează creșterea crescută, știind că oamenii nu se vor mai uita la bani de Paști. Iar cartofii noi, indiferent de prețul exorbitant la care au ajuns, sunt nelipsiți de pe mesele românilor.

Dacă în cazul cartofilor noi vorbim despre un preț de 15 lei/kilogram, urzicile prezintă o situație și mai dramatică. Astfel, cumpărătorii sunt nevoiți să scoată 30 de lei din buzunar pentru a cumpăra un kilogram din această verdeață. Și asta chiar și în piață, la care din ce în ce mai mulți români au ajuns să apeleze în urma inflației galopante, care s-a simțit puternic în lanțurile de magazine.

Vești proaste în Dolj

Unele dintre piețele cele mai afectate de scumpirile la alimente se regăsesc în județul Dolj. În Călărași, de exemplu, a cumpăra direct din solariile fermierilor nu este în niciun caz mai ieftin. Primii cartofi extratimpurii pot ajunge până la 30 de lei în momentul în care pătrund în piețe. En-gros, prețurile lor încep de la 20 de lei.

„Azi este prima zi în care recoltăm și sperăm că prețul bun ne va aduce profit. Avem cam o tonă. Am recoltat mai devreme ca anul trecut cu două săptămâni, pentru că ne-a ajutat vremea bună”, a declarat Gelu Firan, unul dintre fermierii care activează în Călărași, pentru Gândul, fiind apoi citat de antena3.ro.

Cum se explică prețurile exorbitante?

Conform unui raport al Institutului Național de Statistică (INS), prețurile la legume au crescut cu 10% de anul trecut până în prezent. Urzicile și cartofii noi rivalizează cu carnea, chiar și cu cea de vită, care este de obicei în vârf din punctul de vedere al prețurilor. Experții sunt de părere că cel mai sustenabil financiar este să cumpărăm direct de la producători. De multe ori, un produs care la producător valorează o anumită sumă va ajunge să coste dublu atunci când ajunge pe tejghelele din piețe.

Analiștii economici acuză nu numai tendințele inflaționiste, ci și specula pentru scumpirile meteorice.

„Creşterea spectaculoasă a preţurilor de la producător până la raftul magazinului este una anormală, specifică unor tranzacţii speculative.

Atâta timp cât legea le permite, samsarii vor găsi tot timpul oportunităţi să îşi pună adaosuri comerciale uriaşe, în condiţiile în care clienţii sunt practic captivi în acest sistem.

Printre vinovaţi, dincolo de speculanţi şi intermediari, o vină o poartă şi supermarketurile – cele care au ajuns să dicteze politica de preţ pentru întregul sector alimentar din România.

Au monopolizat comerţul modern şi negociază de pe poziţii de forţă, în interes propriu, atât cu importatorii cât şi cu producătorii români”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu.