Infofinanciar > Lumea la zi > Se acordă „bonusul pentru familie” de 1.500 de euro! Care sunt condițiile pentru a primi banii
Lumea la zi

Se acordă „bonusul pentru familie” de 1.500 de euro! Care sunt condițiile pentru a primi banii

Se acordă „bonusul pentru familie” de 1.500 de euro! Care sunt condițiile pentru a primi banii
sursă foto: antena3.ro

Guvernul de la Viena a anunțat recent acordarea unui „bonus pentru familie” în valoare de 1.500 de euro care va fi livrat către beneficiar în luna mai a acestui an. Beneficiari vor fi cei care nu locuiesc în aceeași gospodărie cu persoana care are nevoie de îngrijiri, iar potrivit datelor, aproximativ 22.500 de familii vor încasa acești bani din partea statului austriac.

În 2023, potrivit declarațiilor oficiale, suma alocată este de 750 de euro, urmând ca a anul viitor, în 2024, această sumă să se dubleze, adică se vor acorda 1.500 de euro pentru familiile beneficiare.

Ce este „bonusul pentru familie”

„Bonusul pentru familie este un sprijin important pentru rudele care îngrijesc. Am lucrat pentru a extinde cercul de beneficiari, astfel încât să beneficieze cât mai mulți dintre cei care fac această muncă valoroasă”, a declarat recent ministrul Afacerilor Sociale de la Viena, Johannes Rauch.

Așadar, cei care până acum ofereau îngrijire dar, în același timp, nu locuiau în același domiciliu cu cei pe care îi îngrijeau, vor primi din partea statului austriac un ajutor financiar. La aceste categorii pot intra astfel pensionarii, dar și rudele lor cu venituri mici. Bineînțeles, acest proiect necesită anumite condiții, principala fiind ca cei care au nevoie de îngrijire să primească cel puțin alocația de îngrijire de nivel 4.

„Îngrijirea este adesea furnizată de femei – neplătite la domiciliu. Cu ajutorul bonusului pentru membrii familiei, putem sprijini financiar și rudele care îngrijesc în munca lor valoroasă. Faptul că de această primă beneficiază în principal femeile cu venituri mici face ca această măsură să fie deosebit de eficientă”, a continuat ministrul Rauch în declarațiile sale recente.

1.500 de euro pentru ajutor

În cazul anului 2023, suma alocată de către Guvernul de la Viena pentru acest proiect este de 16,8 milioane de euro, însă reprezentanții Executivului austriac au declarat deja că în anul următor, în 2024, această valoare se va dubla până la 33,5 de milioane de euro. Prin acest proiect de acordare de fonduri, aproape 80.000 de rude îngrijitoare vor primi acest ajutor din partea statului.

Reforma îngrijirii

Acest plan de acordarea de fonduri facer parte dintr-o strategie mai extinsă a Guvernului austriac pentru a ajuta cetățenii defavorizați din punct de vedere financiar, mai ales în această perioadă complicată când prețurile au crescut substanțial.

Astfel, pe lângă acest bonus, din așa-numita „reformă a îngrijirii” pusă la punct de Exevutivul de la Viena a adus și o majorare a indemnizației de agravare de la 25 la 45 de ore pe lună, extinderea interviului membrilor de familie de la trei la cinci întâlniri gratuite, dar și un drept la sprijin financiar pentru îngrijirea de substituție după numai trei zile. În plus, există niște îmbunătățiri vizibile în cazul îngrijirii de de 24 de ore. Prin aceste metode, vor deveni mai atractive locurile de muncă dependente, informează cei de la romaniatv.net.