Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, a fost recent invitat în emisiunea Puterea Știrilor. În cadrul acesteia, ministrul a vorbit despre momentul în care se va începe încărcarea cardurilor sociale cu acest ajutor financiar.
De asemenea, acesta a mai făcut și câteva declarații despre faptul că în acest an, plafonul pentru acordarea sprijinului financiar s-a majorat la suma de 2.000 de lei. În acest fel, mai multe persoane care fac parte din categorii vulnerabile pot beneficia de acest program.
Mai mulți beneficiari
În cadrul emisiunii acesta a fost întrebat despre care este demersul pe care trebuie să îl facă românii care până acum nu se încadrau în plafon pentru a primi banii din partea statului.
„Avem 2,6 milioane de beneficiari de carduri sociale. Noi am ridicat plafonul la cardurile sociale în acest an. Beneficiarii sunt persoanele care au venituri până în 2.000 lei. Anul trecut era la 1.700. Am avut și indexarea pensiilor și, având în vedere că încă prețurile sunt destul de sus – au început să mai stagneze, dar sunt încă sus, am zis că e mai bine să beneficieze cât mai mulți cetățeni. Prima tranșă intră în a 2-a parte a lunii februarie din această lună, undeva după 15 februarie avem primele încărcări.
Cetățeanul nu trebuie să facă absolut nimic. Nu există aici niciun efort din partea cetățeanului, totul este automat. Luăm o serie de baze de date care ne vin de la Ministerul Muncii, iar aceste baze de date validează cine este beneficiarul. Am făcut o punte față de programul vechi, în sensul în care acolo unde avem carduri deja emise să poată fi folosite în continuare. Și atunci aici, în acest caz, vom mai avea doar o încărcare.
Acolo unde au apărut cetățeni noi ca beneficiari ai programului, vom avea o emitere nouă de carduri și distribuire prin Poșta Română. Practic, cetățeanul nu va face absolut nimic decât va primi acasă cardul. O să anunțăm la momentul în care am început încărcarea cardurilor și distribuirea pentru cei care sunt noi beneficiați. Deci undeva în jumătatea lunii februarie vreau să facă acest anunț”, este declarația făcută de Adrian Câciu în cadrul emisiunii psnews.ro
Cine primește ajutor
Există mai multe criterii pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru a primi acest ajutor. În primul rând, acest sprijin este acordat pensionarilor din sistemul de pensii. Totuși, este nevoie ca veniturile acestora să nu fie mai mari de 2.000 de lei.
Acest ajutor mai este oferit și copiilor și adulților care sunt încadrați cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Și în cazul acestora veniturile proprii nu trebuie să treacă de suma de 2.000 de lei net.
Sprijinul financiar mai este acordat și familiilor care au cel puțin doi copii în întreținere. Cerința este ca venitul pe membru de familie să nu fie mai mare de 675 de lei. Acesta este cazul și familiilor monoparentale, informează antena3.ro