De azi, 27 iulie intră în vigoare o nouă lege cu privire la amenzile rutiere de care șoferii ar trebui să știe pentru a evita neplăcerile. Amenzile rutiere vor putea fi contestate și la judecătoria de domiciliu a șoferului.
De acum, șoferii nu vor mai fi obligați să conteste sancțiunea pe raza unde contravenția a fost săvârșită, așa cum prevede legea.
Șoferii își pot constata amenzile la judecătoria de domiciliu
De pe 27 iulie, șoferii vor avea posibilitatea să conteste amenzile rutiere și la judecătoria de domiciliu a șoferului. Astfel, nu vor mai fi obligați să conteste sancțiunea în zona unde a avut loc contravenția, așa cum prevedea legea înainte.
Această schimbare este reglementată de Legea 254/2023, publicată în Monitorul Oficial și care intră în vigoare la data menționată. Aceasta vizează modificarea Codului Rutier și introduce o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere.
„Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede noua lege.
„În epoca tehnologiei și a digitalizării, o asemenea normă nu poate fi decât binevenită, reducând cel puțin poluarea pricinuită de transportul unora dintre contravenienți înapoi la locul faptei pentru dreapta judecată“, se arată în expunerea de motive a proiectului care acum s-a transformat în lege.
Șoferii trebuie să cunoască legea
La începutul lunii aprilie 2022, a intrat în vigoare Legea 107/2022, care a introdus o schimbare importantă în ceea ce privește plângerile contravenționale, cu excepția celor rutiere. Înainte de această lege, plângerile contravenționale trebuiau să fie depuse la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Cu noua lege, contravenienții au câștigat posibilitatea de a introduce plângerile contravenționale la judecătoria de domiciliu a acestora și a eliminat astfel obligația de a merge la judecătoria din zona în care s-a comis contravenția.
Această modificare a adus un beneficiu considerabil pentru cetățeni, deoarece le facilitează accesul la justiție și le oferă mai multă comoditate în gestionarea plângerilor contravenționale. Acum, persoanele contraveniente au opțiunea de a se adresa instanței de judecată mai apropiate de domiciliu pentru a soluționa astfel de plângeri, sporind astfel eficiența și accesibilitatea sistemului judiciar.
Necunoașterea legii nu te exonerează de răspundere în fața ei, iar acest lucru s-a constatat și în cazul unui șofer care a comis o greșeală pe care mulți români o fac. În astfel de cazuri, amenzile aplicate sunt drastice. Un exemplu elocvent este un șofer din Botoșani, care a fost amendat cu suma de 5000 de lei pentru că a luat o persoană la ocazie.
Incidentul a avut loc în data de 12 iunie 2023, când șoferul a făcut această greșeală și a fost sancționat corespunzător. Această poveste servește drept memento pentru toți șoferii să fie conștienți de legislație și să evite să comită astfel de abateri, deoarece consecințele pot fi costisitoare, potrivit romaniatv.net.