Infofinanciar > Info > Se apropie anul electoral 2024! Ce știm până acum despre candidați
Info

Se apropie anul electoral 2024! Ce știm până acum despre candidați

alegeri (sursă foto: 2mnews.ro)
sursă foto: 2mnews.ro

Se apropie anul 2024, un an foarte aglomerat din punct de vedere al alegerilor politice. Vor avea loc toate cele patru rânduri de alegeri anul următor. Este vorba despre europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale. Primele dintre acestea vor avea loc chiar în luna iunie a anului 2024. Atunci, românii vor fi așteptați la urne să aleagă cine să-i reprezinte în Parlamentul European (PE).

Mai departe, pe timpul verii vor urma apoi campaniile electorale. Căci odată cuvenirea toamnei vor începe celelalte rânduri de alegeri, cele locale fiind primele dintre ele. Atunci, cetîțenii vor ieși la urne să pună ștampila pe cine vor dori să-i conducă mai departe în teritoriu. Adică primarii și membrii Consiliului local sau județean.

Se apropie anul electoral 2024

Astfe, s-a anunțat deja din partea Consiliului Uniunii Europene că alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 6-9 iunie 2024. Aceste alegeri se organizează la nivelul țărilor membre Uniunii Europene o dată la cinci ani. Pe același principiu sunt organizate și prezidențialele, căci un șef de stat în România are un mandat de cinci ani. Actualul lider de la Cotroceni, Klaus Iohannis, termină anul următor cel de-al doilea mandat, după 10 ani de când a ocupat funcția. Potrivit Constituției, acesta nu mai poate candida din nou, căci se prevede un maximum de două mandate.

Asta spre deosebire de alegerile locale și parlamentare, care se organizează odată la patru ani. Iar în cazul primarilor, de exemplu, nu există o limită de mandate. Există numeroși edili în țară care se află la Primărie de mai bine de 10 sau chiar 15 ani. Astfel, pentru că anul următor este unul important din acest punct de vedere, politicienii încep să se pregătească de acum de campania electorală, oficial sau neoficial.

Cele mai importante, bineînțeles, sunt alegerile prezidențiale. Cum s-a specificat și mai sus, va fi cineva nou-ales, după ce funcția a fost ocupată timp de zece ani. Acestea vor avea loc tocmai spre finalul anului, cel mai probabil în luna decembrie. Tocmai de aceea, va fi foarte important rezultatul celorlalte alegeri de până atunci. Analiștii spun că acestea din urmă vor avea un impact important asupra deznodământului pentru Cotroceni.

Ce știm până acum despre candidați

Însă, cine sunt candidații? Despre cine se vorbește? Asta pentru că nimenu nu a ieșit până acum în față să spună că va candida cu siguranță. Unele surse citate de cancan.ro specifică faptul că PSD ar urma să susţină o eventuală candidatură a lui Mircea Geoană, actualul secretar general-adjunct al NATO. Din partea liberalilor, mai apoi, se menționează numele lui Nicolae Ciucă, fost premier și actual lider de partid.

De asemenea, nici Marcel Ciolacu nu ar scăpa de aceste presupuneri. Liderul PSD și actualul prim-ministru apare în topul primilor trei politicieni cu cele mai mari șanse. Mai apoi, președintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat anterior că nu exclude să candideze pentru funcția de președinte.  „Absolut. Și dacă găsiți un președinte de partid care spune că n-ar putea să fie candidatul la prezidențiale al partidului, să-i spuneți să-l caute pe următorul pentru că încurcă partidul respectiv.Vreau să avem cea mai bună soluție pentru toate tipurile de alegeri. Aici nu e vorba despre dorința mea personală”, a afirmat Drulă la Euronews în urmă cu ceva timp.

Pentru partidul AUR, se știe momentan că se va anunța un candidat imediat după alegerile europarlamentare. Membrii de partid vor lua această decizie printr-un proces de selecție internă. Chiar și așa, în ciuda tuturor declarațiilor din partea AUR,  în opinia publică, doar George Simion este acum asociat ca un potențial candidat la funcția de șef de stat din partea acestei formațiuni politice.