Infofinanciar > Info > Se cere dreptate pentru șoferi! Este în discuție o lege care poate condamna oameni nevinovați la închisoare
Info

Se cere dreptate pentru șoferi! Este în discuție o lege care poate condamna oameni nevinovați la închisoare

Se cere dreptate pentru șoferi! Este în discuție o lege care poate condamna oameni nevinovați la închisoare
sursa foto arhiva companiei

Mii de șoferi din România contestă un proiect de lege ce ar putea condamna oameni nevinovați din cauza unor rezultate false la testele de droguri.

Conform legii propuse, șoferii care sunt depistați cu substanțe psihoactive ar risca pedepse severe. Pedpsele vin chiar dacă acestea provin din medicamente legale. Organizațiile civice atrag atenția asupra riscului de a penaliza șoferii care nu au consumat substanțe interzise, iar testele rapide utilizate pot duce la erori. Mii de semnături au fost strânse pentru a cere modificarea legii.

O inițiativă legislativă depusă joi la Parlament prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă și riscă închisoare de la 2 la 7 ani.

Toleranță Zero

După depunerea acestei inițiative, comunitatea Declic cere de urgență retragerea acesteia, potrivit Monitorul de Cluj.

„Noi, semnatarele și semnatarii acestei petiții, vă cerem să retrageți imediat proiectul de lege care prevede închisoare pentru șoferii care iau medicamente de răceală sau au tratament pentru diabet, alergii ori ADHD. Proiectul recent de modificare a Codului Penal, inițiat de PNL și PSD, nu face nicio diferență între o persoană care este sub influența unor droguri și una cu tratament medical absolut legal, făcând confuzii rău intenționate între cele două situații”, arată inițiatorii petiției.

Această inițiativă a fost adusă în fața populație zilele trecute de către Alina Gorghiu, deputata PNL. Această măsură a venit după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Toleranţă zero este mesajul meu legat de droguri şi alte substanţe când te urci la volan! Azi, împreună cu colegii parlamentari – Robert Cazanciuc , Andronache Gabriel, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Ciuca Bogdan, Daniel Fenechiu şi alţi parlamentari, am depus în procedură de urgenţă o iniţiativă legislativă care stabileşte ca atunci când este depistată în sânge o substanţă psihoactivă, fapta să fie considerată infracţiune”, a transmis Alina Gorghiu.