Infofinanciar > Info > Se dau 200 de euro gratuiți de la stat. Care sunt condițiile și cine poate obține banii
Info

Se dau 200 de euro gratuiți de la stat. Care sunt condițiile și cine poate obține banii

Se dau 200 de euro gratuiți de la stat. Care sunt condițiile și cine poate obține banii
sursa foto: dreamstime

MADR, (ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) a publicat pe site-ul instituției, proiectul de hotărâre pentru aprobarea schemei „ Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, din acest an.

Ministerul va acord în total 14.800.000 de lei, echivalentul a 2,96 de milioane de euro. Cuantumul pe cap de beneficiar este de 200 de euro/hectar. 

Agricultorii pot obține 200 de euro/ha din partea Guvernului

Însă, pentru a obține subvenția este necesar ca agricultorii să aibă o producție de cel puțin 15 tone/ha, din care, minim 6 tone/ha trebuie comercializate până pe 17 noiembrie. Sprijinul financiar se acordă doar în condițiile în care suprafața cultivată este cel puțin egală sau mai mare de 0,3 hectare. 

Totodată, fermierii vor face dovada producției minime prin documente justificative, în concordanță cu norma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică sau factura ori filele din carnetul de socializare.

Producția obținută nu poate fi mai mică de 15 tone/hectar, iar cel puțin 6 tone/hectar trebuie comercializate până pe 17 noiembrie a anului pentru care s-a solicitat subvențiaDe asemenea, agricultorii trebuie să fie înscriși în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază se află suprafețele de cartofi cultivate în 2023.

Cine poate beneficia de ajutorul de la stat

Pot beneficia următoarele categorii de producători agricoli:

  1. persoanele fizice sau producătorii agricoli care au certificat de producător valabil până la finalul acestui an.
  2. entitățile juridice, fizice, întreprinderile familiale sau agricultorii constituiți în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008
  3. societățile agricole sau producătorii agricoli, potrivit prevederilor legii nr. 36/1991.
  4. producătorii agricoli persoane juridice.

Înscrierea în program se poate face doar după depunerea cererii și a următoarelor documente:

  1. copie a cărții de identitate a solicitantului sau reprezentantului legal în cazul în care cererea este depusă prin împuternicire
  2. copie după certificatul de producător valabil până la 31 decembrie 2023
  3. procură notarială și după caz copie a cărții de identitate a unui reprezentant
  4. copie după certificatul de înregistrate la Oficiul național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
  5. solicitanții trebuie să facă dovada unui cont activ deschis la trezorerie sau la bancă

Persoanele eligibile pot depune cererile de înscriere de îndată ce va intra în vigoare Hotărârea Guvernamentală însă, nu mai târziu de 15 mai. În privința valorificări producției, se poate cel mai târziu pe 17 noiembrie, iar depunerile justificative se va efectua până pe 20 noiembrie inclusiv. Ulterior, Direcțiile „Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR-DGBFFE, până la data de 5 decembrie inclusiv”, conform madr.ro.