Locuitorii sectorului 1 din Capitală mai au timp până la finalul acestei luni să depună cererile și documentele necesare pentru a beneficia de un stimulent financiar pentru combaterea crizei energetice. Persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot obține între 1.000 și 3.000 de lei.
„Este dreptul cetățenilor Sectorului 1 să beneficieze de banii aceștia care sunt de fapt ai lor”, a declarat edilul sectorului 1, Clotilde Armand.
Comunicatul de presă USR
Din cauza situației socio-economice din țara noastră, tot mai mulți utilizatori cu greu fac față facturilor chiar dacă tarifele la energie sunt plafonate. Cum în ultima perioadă veniturile anumitor categorii sociale au rămas neschimbate, cosnilierii USR Sectori 1 au propus un proiect prin care să mai rdice povara plătilor de pe umerii cetățenilor.
Proiectul a fost inițiat de Uniunea Salvați România și a fost votat de Consiliul Local al Sectorului 1. Obiectivele prevăzute în proiectul local au două direcții de acțiune, pe de-o parte se urmărește creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea calității aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Programul inițiat de USR și votat de Consiliul Local al Sectorului 1 dorește să asigure nevoile energetice ale cetățenilor și să crească eficiența energetică în comunitate. De asemenea, prin acordarea acestor stimulente financiare, se urmărește îmbunătățirea calității mediului prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră” potrivit unui comunicat de presă al USR.
Pentru ca o persoană să fie declarată eligibilă este necesar ca această să aibă cel puțin 18 ani, să aibă domiciliul sau reședința pe raza Sectorului 1, să facă parte dintr-o gospodărie declarându-se reprezentat al acesteia și nu în ultimul rând să aibă cartea de identitate sau buletinul valabil, potrivit Antena 3.
Criteriile de eligibilitate
Dacă sunt bifate condițiile menționate anterior cetățenii Sectorului 1 vor încărca documente ca facturi de energie electrică, gaz sau electrocasnice. Toate informaţiile sunt pe site-ul dedicat măsurii (www.ticheteanticriza.primarias1.ro). După care vor completa IBAN-ul contului bancar, unde vor primi cel mult 3.000 de lei. Sumele de bani primite vor diferenția în funcție de veniturile pe cap de membru de familie, pe gospodărie.
Un aspect care trebuie menționat constă în faptul că solicitările nu pot fi depuse mai târziu de 30 iunie. Stimulentul maxim de 3.000 de lei se acordă gospodăriilor care obțin venituri de până la pragul maxim al salariului minim net pe economie.
Vor primi 2.000 de lei gospodăriile a căror venituri se încadrează între salariul minim pe economie și salariul mediu net pe economie, în timp ce familiile care obțin venituri peste salariul mediu net pe economie vor primi la rândul lor 1.000 de lei. Decontările directe către beneficiari se vor realiza cel mai târziu la finalul lunii iulie 2023.