Voucherele de vacanță ajung la 1.450 de lei pe an. De-acum, ele se vor adresa și angajaților din sectorul privat. Ca și în cazul bugetarilor, cheltuielile sunt suportate din bugetul de stat. Totuși, oficialii sunt de părere că gaura bugetară va fi umplută de generarea de noi locuri de muncă și de turismul intern, ambele fiind stimulate de această inițiativă. Dar o nouă măsură duce și la noi sancțiuni. Astfel, românii care-și vând voucherele de vacanță pot suferi consecințe crunte.
„Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, arăta textul de lege, care acum ar putea fi modificat astfel încît să includă și salariații din sectorul privat. Dar vânzarea acestor tichete către alte persoane va duce chiar și la amenzi de 26.600 de lei. Iar o instituție din HoReCa prinsă acceptând tichete de vacanță emise în numele altcuiva va fi pedepsită cu jumătate din această sumă, adică 13.300 de lei.
Contravențiile frecvente și pedepsite aspru
Este lege. Voucherele de vacanță nu pot fi folosite decât cu scopul de a petrece concedii între granițele țării, în locații care acceptă astfel de tichete valorice. Orice altă întrebuințare constituie o contravenție. Și nu este singura. Majoritatea faptelor contravenționale se pedepsesc cu sume care ajung în medie la 5.000 de lei, dar se pot ridica pînă la 10.000 de lei.
„(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7). (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă”, se arată în lege, care a fost citată de România TV.
Cum poți beneficia de vouchere de vacanță
Există și situații mai puțin clare pentru salariați. Aceste vouchere se adresează persoanelor cu contract de muncă – în cazul în care ai și un job unde ești plătit cu ora, anagajatorul de unde primești salariul de bază este cel care îți va acorda tichetele.
Acordarea tichetelor valorice este un drept, dar nu are statutul de obligație pentru angajator.