Conform unui proiect de ordonanță de urgență, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din domenii ca industria alimentară, patiseria, panificația, construcțiile, confecții metalice, fabricarea de ferestre termopan, se vor putea înscrie în anul 2022 la o nouă schemă de ajutoare de stat de câte 50.000-500.000 de euro, finanțată din fonduri europene, scrie Startupcafe.ro.
Noua linie de finanțare este aproape identică cu Acțiunea 4.1.1-POC – granturile pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor, dar este separată.
Noua schemă asemănătoare, 4.1.1-POC bis va fi deschisă, probabil, la jumătatea lunii septembrie 2022, a estimat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Încă o șansă în septembrie
Astfel, cei care nu reușesc să obțină un punctaj mare în august, la 4.1.1-POC, vor putea să depună proiectul o lună mai târziu, la 4.1.1-POC bis, dacă au cod CAEN eligibil și la această a doua variantă de schemă de granturi.
La 4.1.1-POC bis se pregătește un buget de 360 milioane de euro cu tot cu mecanismul de supracontractare, potrivit lui Boloș. Pe acest buget se vor bate firme care au domenii de activitate care se regăsesc și la 4.1.1-POC „original”, dar lista de coduri CAEN este mai restrânsă la noua linie de finanțare. Astfel, la noua finanțare NU vor mai intra și restaurantele, hotelurile, comerțul, transporturile.
În schimb, la 4.1.1-POC bis vor fi eligibile în continuare o serie întreagă de coduri CAEN care se regăsesc și în schema originală 4.1.1-POC: industria alimentară, panificație, patiserie, construcții, fabricare de materiale de construcții, echipamente etc. Astfel, aceste firme vor avea șanse mai mari la finanțările de câte 50.000-500.000 de euro, comparativ cu IMM-urile din HoReCa sau transporturi, de exemplu.
1.000 de beneficiari
MIPE estimează că vor fi finanțați 1.000 de beneficiari prin noua schemă de ajutor de stat.
Ca valoare, ajutoarele de stat 4.1.1-POC bis vor fi tot de câte 50.000-500.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019.
Antreprenorii vor trebui să participe și ei la cheltuielile eligibile cu aport propriu cu valori minime între 25% și 75%, în funcție de dimensiunea firmelor și de locul de implementare a investițiilor.
Astfel, firmele mijlocii din București vor trebui să asigure cel mai mare procent de cofinanțare în proiecte. De asemenea, partea de cheltuieli neeligibile revine în sarcina beneficiarului. TVA nedeductibil este eligibil din grant.
Înscrierile se vor face tot prin portalul de granturi IMM Recover, iar firmele selectate la finanțare vor trebuie să-și mute apoi proiectele „câștigătoare” pe platforma de fonduri UE MySMIS2014.
Beneficiarii selectați la noua măsură de ajutare de stat vor încheia contractele de finanțare până la finalul anului 2022, iar fondurile le vor fi plătite în anul 2023.
Între timp, proiectul de OUG are nevoie de aprobare în Guvern și publicare în Monitorul Oficial.