Guvernul va aloca în acest an un sprijin financiar de 4.000 de lei românilor vulnerabili care doresc să-și modernizeze locuințele sau să-și achiziționeze electrocasnice noi.
Sprijinul financiar se va acorda sub forma unor vouchere sociale și va fi suportat de Comisia Europeană. Sunt eligibile familiile care au mai mult de 5 copii, persoanele care nu pot munci precum și bătrânii care nu au niciun sprijin.
220.000 de români vor primi bani pentru modernizarea locuințelor
Cei 4.000 de lei vor fi utilizați doar pentru repararea locuințelor sau pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Impactul financiar al acestei măsuri sociale este 670 de milioane de euro și vor fi distribuiți unui număr de 220.000 de persoane. Autoritățile vor lua în calcul, pe lângă veniturile beneficiarilor, și opinia experților din cele 2.000 de centre sociale, experți a căror misiune va consta în demararea anchetelor pentru identificarea persoanelor eligibile și a nevoilor acestora.
În linii mari, Guvernul trebuie să aprobe măsura în perioada următoare, după care, primăriile vor aplica pentru obținerea finanțării și, undeva prin toamna acestui an tichetele sociale vor intra în posesia beneficiarilor.
„Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condițiile de locuire, de reparare a locuințelor, de 4000 lei/voucher. Și avem și voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esențiale, precum aragazul, mașina de spălat și frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Și acestea vor fi în valoare tot de 4000 de lei.
Dar aici aș vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit și atunci încercăm prin anchetele sociale și prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcționa pe lângă autoritățile locale, să finanțăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical și cel educațional”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) .
În ce condiții se acordă voucherele sociale
Totodată, Boloș a explicat și în ce constă analiza pe care o vor iniția experții din centrele sociale. Concret, aceștia vor stabili profilul de nevoi sociale pe care le au persoanele eligibile fie că vorbim de modernizarea locuinței sau de înlocuirea electrocasnicelor. Trebuie precizat faptul faptul că se pot cumpăra cu cei 4.000 de lei doar mașini de spălat, frigidere sau aragaze.
„Cei trei experți vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii, analizate în parte, să i se poată defini profilul de nevoi sociale pe care le are. De exemplu are nevoie de întreținerea locuinței și de schimbarea echipamentelor electrocasnice. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani, să nu fixăm un standard de la București și după să nu se potrivească pe profilul nevoilor pe care beneficiarii le au”, a explicat Marcel Boloș.
De asemenea, ministrul a ținut să precizeze faptul că Guvernul va acorda în premieră un nou tip de servicii sociale integrate pentru persoanele vârstnice care nu obțin veniturile necesare pentru un trai decent. Se urmărește, astfel o mai bună integrare socială a persoanelor vulnerabile în fața sărăciei. Așadar, spune ministrul Boloș, seniorii vor beneficia de îngrijire la domiciliu, servicii medicale și de catering. Deși, nu a fost stabilit cuantumul alocat fiecărui pensionar în parte, oficialul MIPE a precizat că bugetul pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.
„Este o premieră pentru țara noastră acest tip de servicii pentru persoanele vârstnice și încercăm prin aceasta să oferim un pachet de servicii sociale integrat. Nu am stabilit deocamdată cuantumul care va fi pentru fiecare beneficiar în parte, însă este important de reținut că avem un buget de 150 de milioane de euro și încercăm din acești bani, aceste tipuri de servicii să fie țintite pe nevoia persoanei vârstnice, astfel încât la domiciliu să poată avea asigurate toate aceste servicii pentru o înlocuire adecvată și o integrare socială adecvată”, potrivit Antena 3 CNN.