Infofinanciar > Info > Se dublează sau nu pensiile? Adevăratul procent ar fi de 23%
Info

Se dublează sau nu pensiile? Adevăratul procent ar fi de 23%

Pensionarii se vor bucura de creșteri considerabile
sursa foto arhiva companiei

Scandalul privind Legea pensiilor în coaliția de guvernare devine tot mai intens. Acest lucru se întâmplă  în special după intervenția președintelui Klaus Iohannis. În timp ce liderii politici promit că pensiile se dublează, cifrele arată că nu există bani la buget.

Președintele a solicitat ferm rezolvarea conflictelor legate de procentul cu care vor fi majorate pensiile românilor în 2024.

Se dublează sau nu pensiile?

Conform liderilor coaliției, pensiile românilor ar urma să înregistreze o dublare în 2024. Totuși, există voci care susțin că procentul va fi, de fapt, modificat. Guvernul ar avea nevoie de încă 10 miliarde de lei pentru a susține majorarea pensiilor din septembrie 2024. Executivul nu dispune încă de o sursă sigură pentru finanțarea acestei inițiative.

Practic, procentul pentru majorarea pensiilor românilor în 2024 ar putea crește în medie doar cu 23%, și nu cu 40%, așa cum fusese anunțat inițial. Adevărul despre procent s-ar fi aflat în urma unui scandal între PNL și PSD. Anumite persoane din cele două formațiuni au sugerat că procentul de 40% ar fi, de fapt, nerealist și ar impune o presiune imensă asupra bugetului de stat.

Suma necesară pentru această majorare este de 25 de miliarde de lei, echivalentul a 5 miliarde de euro, din care, Executivul ar dispune doar de 15 miliarde de lei. Liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, afirmă cu fermitate că promisiunile de creștere a pensiilor de două ori în 2024 vor deveni realitate, iar fondurile necesare ar putea proveni și din măsuri precum combaterea evaziunii fiscale și digitalizarea ANAF.

Coaliția joacă ping-pong cu banii seniorilor

„Partidul Național Liberal nu s-a opus creșterii pensiilor, doamne ferește. Am demonstrat practic în acești ani de guvernare că într-adevăr am crescut pensiile cu 40% ultimele două dăți în anul 2022. Cum am putea să ne gândim la chestiunea aceasta? Singurul lucru pe care am vrut să clarificăm a fost diferența de cifre care s-au vehiculat în spațiul public. Una este să vorbești despre o anvelopă de 55 de miliarde și alta este să vorbim despre o anvelopă de 25 de miliarde.

Nu putem să ne ducem la oameni să le spunem oameni buni, știți, am promis, dar,nu se poate! Nu, am promis și ce promitem se face din 54 de miliarde în 16 ani, o cincime 11,3 % s-au reușit într-un singur an pe guvernarea liberală cu premier și ministrul la Fondurile Europene. Am lăsat în valoare nominală la PIB 49 de miliarde de euro, peste estimare, în 2022. Asta a însemnat seriozitate, asta a însemnat încredere, asta a însemnat un dialog cu mediul de afaceri”, a spus Nicolae Ciucă, liderul PNL.

Liderul Guvernului, Marcel Ciolacu s-a grăbit să facă promisiuni pentru anul 2024.

„Există bani și legea pensiilor se va pune în aplicare. Anul viitor pensiile vor crește de două ori. O dată la 1 ianuarie cu 13,8% și de la 1 septembrie va intra iarăși legea în vigoare cu recalculare. Legea este sustenabilă! Peste 85% dintre pensionari au o pensie mai mică de 3.000 lei. Asta este realitatea.”, a declarat premierul, potrivit Antena3.