Infofinanciar > Info > Se întoarce „Litoralul pentru toți”
Info

Se întoarce „Litoralul pentru toți”

Se întoarce „Litoralul pentru toți”
foto: Facebook

Federația Patronatelor din Turismul Românesc anunță lansarea unei noi ediții a programului „Litoralul pentru toți”. În perioada 1-30 septembrie, turiștii se pot caza la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană. Prețurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

An de an, hoteluri de două, trei și patru stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile au aderat la program. Așa că se oferă aproximativ 6000 de locuri de cazare.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc se așteaptă ca până la începutul programului, la 1 septembrie, peste 80 de hoteluri să se înscrie. Ajungând, astfel, la aproximativ 8000 de locuri de cazare.

Nopțile de cazare rezervate prin programul „Litoralul pentru toți” pot fi achitate inclusiv cu ajutorul voucherelor de vacanță. Rezervările trebuie făcute din timp, se pot face direct la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. Programul „Litoralul pentru toți” se află la ediția cu numărul 44 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri.