Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii, a precizat faptul că există un dialog permanent între sindicate și patronate cu privire la majorarea salariului minim pe economie, care este posibil să se întâmple anul viitor, în 2024.
Când vom primi veștile bune
Ministrul PSD, ca răspuns la scenariul conform căruia românii ar putea beneficia de salarii mai mari de la 1 ianuarie 2024, a spus că această creștere este posibilă chiar de la începutul anului, dar nu poate da o dată exactă înainte de a purta o discuție în coaliție cu partenerii sociali care fac posibilă această decizie.
Întrebat care este varianta cea mai probabilă, dintre majorarea salariului minim la 3.500 de lei la mijlocul acestui an, sau majorarea de la 3.000 la 4.000 din luna ianuarie a anului viitor, Marius-Constantin Budăi a declarat că „din păcate, nu suntem într-o perioadă în care să dăm mesaje extrem de clare fără a greși şi eu o să mă feresc să fac acest lucru. Anul acesta, la 1 ianuarie a fost un salt mare de 450 lei pentru salariul minim.
A înțeles şi Guvernul să participe la acest salt şi 200 lei nu sunt taxați. Avem discuții cu partenerii sociali şi o asemenea decizie nu se ia decât la masa dialogului, cu partenerii sociali, cu sindicatele şi patronatele şi Guvernul la mijloc, ca un mediator ce trebuie să fie”.
Cu cât se va majora salariul minim
De asemenea, Marius-Constantin Budăi a explicat și faptul că se ferește de a comunica cifre în acest moment, însă a oferit asigurare conform căreia va exista cu siguranța și o modificare a salariului minim.
„Eu o să mă feresc să dau cifre şi informații care nu sunt clare, discutate îndelung în coaliție şi cu partenerii sociali, pentru că nu este corect. Însă discuțiile sunt pentru a avea o nouă creștere a salariului minim, fie la început de an, fie vedem când, dar să avem o predictibilitate pentru mediul de afaceri, dar şi ținând cont de puterea de cumpărare a celor care lucrează pe salariul minim”, a completat ministrul Muncii.
Salariul minim pe economie a fost ultima dată modificat la începutul anului, pe 1 ianuarie 2023, când de la suma de 2.550 de lei lunar, angajații au ajuns să primească lunar suma de 3.000 de lei. Această modificare majorând salariul de bază minim brut pe țară cu 450 de lei, potrivit news.ro.
În ultimii 10 ani, fiecare început de an a adus și majorarea salariului minim brut pe economie, care a ajuns de la suma de 800 de lei, cât era în anul 2013 la 3.000 de lei în 2023, iar partea de net a suferit modificări corelate cu partea brută.
Astfel, în 2013 un angajat ce primea salariul minim net pe economie, încasa în cont o sumă de 609 lei, iar în anul 2023 partea netă ajunge la 1898 de lei, în ciuda faptului că costul coșului de cumpărături a crescut rapid în ultimii ani.
Potrivit calculelor realizate de INS, pentru un trai decent, românii cheltuiesc cu 20% mai mult decât în anul 2021, iar suma cheltuită lunar doar pentru alimente ajunge la 1.900 de lei, mai mult decât s-ar putea achita cu un singur salariu minim pe economie.