Infofinanciar > Info > Se mărește indemnizația de șomaj. Câți bani vor primi românii care nu lucrează
Info

Se mărește indemnizația de șomaj. Câți bani vor primi românii care nu lucrează

Se mărește indemnizația de șomaj. Câți bani vor primi românii care nu lucrează
sursa foto impact.ro

Joi, 29 septembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care vizează majorarea indemnizației de șomaj acordată persoanelor care au un stagiu de cotizare de minim un an. Mărirea va fi egală cu valoarea indicatorului social de referinţă. Astfel că, ajutorul de șomaj va crește de la 394 de lei pe lună cât este în prezent, la 525 lei pe lună, începând cu luna martie a anului 2023.

În expunerea de motive a legii, se precizează că „Am formulat prezenta propunere legislativă prin care facilităm acordarea unui ajutor bănesc însemnat categoriei de cetățeni care se află în şomaj (…). Credem că şomerii trebuie susținuti, în special în această perioadă de criză, pentru că, în scurtă vreme, familiile lor se vor afla la limita subzistenței”.

În ciuda majorării, ajutorul de șomaj rămâne foarte mic

„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, este precizat în lege, potrivit Antena3.

Suma utilizată pentru a determina prestațiile sociale, cum ar fi venitul minim garantat și alocația pentru copii, este cunoscută sub numele de indicator social de referință și este ajustată periodic pentru a ține cont de inflație. Potrivit legii în vigoare, cuantumul indemnizației de șomaj se ridică la 75% din valoarea indicatorului social de referință, iar noua lege își propune ca acesta să se ridice la 100%. În prezent, indicatorul este de 525,5 lei, în creștere față de martie 2022 când IRS se afla la 500 de lei.

Ca urmare a creșterii indicatorului social de referință (ISR) cu 5,1%, toate prestațiile sociale care se raportează la acesta au crescut de la 1 martie 2022. În conformitate cu Legea nr. 225/2021, rata medie anuală a inflației, un indicator cuantificabil furnizat de Institutul Național de Statistică, va majora ISR în luna martie a fiecărui an începând cu 2022.

În ciuda creșterii prevăzute de lege, îndemnizația de șomaj rămâne la o sumă foarte mică în comparație cu salariul minim pe economie.  Legea a fost votată de Camera Deputaților pe 7 septembrie, atunci au fost înregistrate 267 voturi „pentru”, 11 „contra” şi o abţinere.

Cine poate beneficia de ajutorul de șomaj

-ajutorul de șomaj este acordat persoanelor care au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.

– de asemenea, pot primi ajutor de șomaj persoanele care nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare.

– persoanele care nu îndeplinesc condițiile de pensionare.

– și cei care sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.