Infofinanciar > Info > Se modifică baza de calcul pentru pensii si asigurări de sănătate! Proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal
Info

Se modifică baza de calcul pentru pensii si asigurări de sănătate! Proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal

Se modifică baza de calcul pentru pensii si asigurări de sănătate! Proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal
Sursa foto: GOV.RO

În Guvernul lui Nicolae Ciucă s-a elaborat un proiecte de lege nou. Acesta prevede modificarea Codului Fiscal. Actul normativ încă nu a fost definitivat, astfel, că poate suferi modificări până ajunge să fie aprobat de Executiv.

Se propune pentru Codul Fiscal introducerea ca bază lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial al căror nivel este sub cel al salariului minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, venitul luat în calcul va fi salariul minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile și nu venitul realizat de salariat.
Măsura nu se aplică în cazul în care salariații realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă. Baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară.

Măsura vizează situațiile, în care se află anumiți salariați, pentru care angajatorul nu este obligat la plata contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, conform RomâniaTv.

CAS și CASS pentru venituri din activități independente

Se propune modificarea bazei anuale de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Date referitoare la impozitul pe veniturile estimate/norma de venit realizate în România şi contribuţiile sociale datorate sunt împărțite astfel: baza anuală de calcul aa contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

1) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;

2) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.