Infofinanciar > Info > Se modifică salariile din Educație prin OUG! Declarațiile lui Marius-Constantin Budăi
Info

Se modifică salariile din Educație prin OUG! Declarațiile lui Marius-Constantin Budăi

Se modifică salariile din Educație prin OUG! Declarațiile lui Marius-Constantin Budăi
sursă foto: Fanatik

Oficialii vin cu o nouă mișcare ce poate duce la oprirea grevelor din învățământ. Greva generală a profesorilor a pornit pe data de 22 mai, iar reprezentanții sindicatelor au anunțat că nu se vor opri până cererile cadrelor didactice nu vor fi respectate. Este vorba de nevoia sistemul de învățământ de a respecta angajații din învățământ și de a le oferi acestora salarii mai mari, deoarece se confruntă de ani de zile cu un sistem de salarizare ce oferă sume extrem de mici.

Aceste majorări, precum și alte prevederi ce țin tot de partea financiară, precum plata orelor suplimentare sau salarii mai bune pentru profesorii debutanți, sunt așteptate a fi implementate de stat, pentru ca protestele să se oprească. Marius Budăi, ministrul Muncii a venit cu noi anunțuri ce ar putea rezolva parțial aceste cereri cu privire la majorările salariale.

Cresc salariile din învățământ

Se pare că oficialii fac pași spre rezolvarea problemei din învățământ cu privire la grevele de amploare ce sunt în continuare în aplicare. Marius Budăi, ministrul Muncii a precizat că Guvernul dorește să ajute cetățenii și să soluționeze cererile angajaților din educație, dar și alte domenii. „Executivul are bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate” a precizat ministrul. Acesta a precizat faptul că o Ordonanță de Urgență ce a fost adoptată, are în vedere aducerea salariilor la nivelul grilei de calcul din anul precedent, 2022.

Propunerea de OUG a Ministerului Muncii a fost adoptată astăzi și prevede aducerea la nivelul grilei din 2022 a salariilor celor din funcții administrative. „Avem bune intenţii în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor din Educaţie, dar şi din alte domenii de activitate! Dovadă stă faptul că, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa de Urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris pe pagina sa de Facebook, Marius Budăi.

Cu o zi în urma, ministrul Muncii anunțase faptul că, în urma discuțiilor purtate cu sindicatele din Educație, a fost pregătit un proiect de ordonanță de urgență, ce ar avea să vină în favoarea anumitor bugetari, ce ocupă funcțiile comune din administrație. „Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022 ” a semnalat Marius Budăi.

Educația, statut prioritar

Ministrul Muncii a afirmat că Guvernul este extrem de deschis când vine vorba de dialog la nivelul sindicatelor din învățământ, iar această OUG este o măsură pe termen scurt. Aceste a precizat că Educația va avea un statut prioritar la nivelul modificării legii salarizării. „Aşa cum am mai spus, suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare”, a scris Budăi pe Facebook. Totuși, deși oficialii fac pași spre o rezolvare a situației, sindicatele din învățământ anunță faptul faptul că greva generală ar putea continua mai multe săptămâni, dacă Guvernul nu va avea propuneri valide și corecte, conform Stiripesurse .