Infofinanciar > Info > Se poate schimba modalitatea de obținere a permiselor de conducere! Polițiștii sunt vizați în mod direct
Info

Se poate schimba modalitatea de obținere a permiselor de conducere! Polițiștii sunt vizați în mod direct

Permis de conducere Sursa foto: Playtech.ro
FOTO: playtech.ro

O inițiativă legislativă depusă în Parlamentului României, în cazul în care va fi votată, produce schimbări semnificative la obținerea carnetului de conducere. Dacă până acum pe durata examenului practic locul din dreapta era ocupat de examinator, adică de polițist, lucrurile se vor schimba, în sensul că scaunul din dreapta va fi ocupat de instructor, iar agentul de poliție se va muta pe bancheta din spate.

O altă modificare constă în faptul că examinatorii nu vor mai fi cadre MAI, locul acestora va fi luat de civili. Se urmărește astfel, reducerea deficitului de polițiști care a crescut timpul de programare a probei practice chiar și cu 6 luni după ce cursantul a trecut de proba scrisă.

Prevederile noului proiect de lege

„Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidații trebuie să aștepte luni de zile pentru a obține o programare la proba practică, necesară pentru obținerea permisului de conducere.

Inițiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare și facilitarea procedurilor administrative pentru obținerea permisului de conducere”, a explicat Benedek Zakarias, vicelider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților și inițiatorul proiectului legislativ. Cu toate că instructorul va sta pe locul din dreapta,  acesta nu avea voie să interacționeze cu elevii.

Totodată, potrivit ultimelor modificări legislative, din luna martie, examenul pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile A1, A2 și A va fi monitorizat atât video cât și audio. De asemenea, pentru obținerea categoriilor CE și C vârsta minimă a fost redusă de la 21 la 18 ani, pe de altă parte pentru persoanele care vor să obțină permisul de conducere pentru categoriile D respectiv DE, vârsta se reduce de la 24 la 21 de ani, conform antena3.ro.

Vârsta minimă de obținere a permisului profesionist a fost redusă la 21 de ani

„Prin excepție de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. e), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D și DE se eliberează de la vârsta de 21 ani, cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului autorității din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI” se arată în actul normativ.

De asemenea, potrivit proiectului de lege care a intrat în vigoare în luna martie, conducătorii auto pot obține istoricul sancțiunilor rutiere primite de drumurile publice. Informațiile pot fi solicitate de la orice birou al Poliției Rutiere sau de pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române.