Infofinanciar > Info > Se pot depune cererile pentru obținerea venitului minim de incluziune
Info

Se pot depune cererile pentru obținerea venitului minim de incluziune

salariu voceabanilor.ro
Sursa foto: arhiva companiei

De la începutul anului viitor, 1 ianuarie 2024, atât ajutorul social cât și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune. Aceste lucruri sunt menționate într-un comunicat care a fost făcut public de reprezentanții Prefecturii Municipiului București.

Începând cu luna noiembrie a acestui an, bucureștenii, pot începe să depună cererile pentru a beneficia de venitul minim de incluziune. Este nevoie ca acestea să fie însoțite de documentele justificative.

„Venitul minim de incluziune este un sprijin financiar acordat de stat, extrem de util pentru persoanele vulnerabile, care nu își pot asigura un nivel de trai minimal. Scopul acestui ajutor este de a preveni sărăcia în rândul copiilor și de a stimula participarea acestora la sistemul de educație”, este declarația făcută de Rareș Hopincă, Prefectul Municipiului București, informează stirileprotv.ro