Băncile centrale cu cea mai mare influență în economia globală, pot deveni constrânse să limiteze majorărarea dobânzilor ratelor. Acest lucru se datorează crizelor recente care au contribuit la prăbușirea băncilor americane, conform declarațiilor specialiștilor în economie.
Unul dintre exemplele relevante este criza băncii Sillicon Valley Bank care a stimulat stresul financiar în ceea ce privește creșterea rapidă a costurilor de împrumut din ultimul an.
Efectele crizelor
Potrivit analiștilor, Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii va refuza, cel mai probabil, săptămâna viitoare, o altă creștere a costurilor de împrumut. Această decizie poate avea loc în contextul în care falimentul băncii situate în statul California are efecte asupra piețelor financiare mondiale.
Din cauza îngrijorărilor ce vizează „epidemia” crizelor răspândită în industria bancară mondială, piețele financiare au așteptări diminuate cu privire la creșterile majore ale ratelor de dobândă din direcția Băncii Angliei și a Băncii Centrale Europene.
Goldman Sachs, una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, a afirmat că există posibilitatea ca Fed să mențină ratele la nivelul prezent de 4,5% până la 4,75%, în ciuda faptului că anterior se preconiza o nouă majorare, informează theguardian.com.
„Având în vedere stresul din sistemul bancar, nu ne mai așteptăm ca FOMC (comitetul federal pentru piețe deschise) să ofere o majorare a dobânzii la următoarea ședință din 22 martie (față de așteptările noastre anterioare de creștere cu 25 de puncte de bază)”, au precizat analiștii băncii într-un mesaj adresat clienților.
Așteptările specialiștilor
Conform declarațiilor experților, Banca Centrală Americană probabil va crește mai departe ratele cu 0,25 puncte procentuale în următoarele luni (mai, iunie și iulie) pentru că încearcă să neutralizeze nivelurile crescute ale inflației, înainte de culmile ratelor de 5,25% – 5,5%. „Deși observăm o incertitudine considerabilă în privința traiectoriei”, au adăugat ei.
Piețele financiare se așteptau la o creștere a dobânzii cu 0,5 puncte procentuale încă de săptămâna trecută, deoarece președintele Fed, Jerome Powell, a precizat că în scopul stopării inflației sunt necesare mai multe majorări.
Într-o proporție de aproape 100%, traderii de pe piețele financiare prevedeau o decizie a Băncii Angliei ce vizează creșterea dobânzilor cu 0,25 puncte procentuale, în cadrul ședinței ce va avea loc la 23 martie.
În contextul actual, însă, această posibilitate a scăzut la un procent de 71%, pentru că traderii din City au pus sub evaluare consecințele falimentului Sillicon Valley Bank.
Specialiștii în economie au precizat faptul că îngrijorările ce privesc stabilitatea financiară în contextul crizei Sillicon Valley Bank, ar putea determina băncile să ia decizii mult mai prudente când vine vorba de acordarea unor noi împrumuturi.
În plus, aceștia au mai avertizat că situația nefericită a Sillicon Valley Bank a reliefat apariția efectelor tardive ale unuia dintre cele mai agresive cicluri de creșteri ale ratelor din ultimele zeci de ani.