Infofinanciar > Info > Se pregătesc finanțări serioase! Sunt incluse și facturile la energie și gaze. Declarațiile lui Marcel Boloș
Info

Se pregătesc finanțări serioase! Sunt incluse și facturile la energie și gaze. Declarațiile lui Marcel Boloș

Marcel Boloș, Sursă foto: Facebook
Marcel Boloș, Sursă foto: Facebook

Comisia Europeană a trimis României sume generoase pentru a depăși crizele economice și energetice prin care trece de ceva vreme. Ministrul Invesțiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a oferit explicații privind beneficiarii eligibili pentru banii europeni și folosirea acestora.

Mii de români suferă de pe urma crizelor care au lovit puternic România în ultimul timp. Oamenii aşteaptă cu sufletul la gură soluţii pentru a face faţă traiului care devine mai greu, pe zi ce trece. Totuși, Comisia Europeană a întins o mână de ajutor pentru țara noastră și a trimis sume generoase în vederea salvării oamenilor vulnerabili la prețurile tot mai mari din facturi. Însă, aceștia trebuie să țină cont de termenele limită impuse de proiect.

Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a conturat o schiță privind beneficiarii care vor avea parte de banii europeni și cum vor putea fi utilizați aceștia.

Ce a spus ministrul Marcel Boloș?

În proiect sunt prevăzute mai multe tipuri de finanțări. Prima dintre ele o reprezintă voucherele pentru reparația locuinței. Această ramură are un buget de 600 de milioane de euro, voucherele vor avea o valoare de 4.000 de lei și numărul beneficiarilor va fi în jurul a 220.000 de români. Ministrul are în vedere ca acest mecanism să fie pus la punct până la sfârșitul anului, iar din 1 ianuarie 2023 să înceapă implementarea.

,,Acest număr de beneficiari îl avem în vedere ca să îi sprijinim pentru ceea ce înseamnă întreg pachetul de vouchere. După cum se observă, este un voucher pentru ceea ce înseamnă reparație casă și sau condiții de locuire. I se mai spune și voucherul pentru reziliență socială. Sunt 3 echipamente electrocasnice incluse în acest voucher: aragaz, mașina de spălat şi frigiderul. Uniunea Europeană încearcă să le ofere aceste forme de sprijin pentru ca ei ( n.r familiile vulnerabile) mai apoi să poată să-și reia cursul normal, firesc al vieții de familie”, a explicat ministrul Marcel Boloş, pentru Antena 3.

Reparațiile nu includ operațiuni de amploare. Se iau în calcul schimbări de termopane, refacerea pardoselii sau poate modificarea instalațiilor sanitare. Desigur, pot fi situații în care aceste fonduri nu sunt suficiente pentru a le cuprinde pe toate, dar măcar una dintre ele va putea fi făcută. Totuși, Boloș a spus că primăriile se pot implica în acest program prin organizarea procedurilor de achiziții publice.

Vom avea bani pentru facturi și lemne?

Cea de-a doua ramură de finanțare prevede alocarea unui buget pentru familiile vulnerabile. Acesta este în valoare de 1 miliard de euro și are ca termen de cheltuire data de 31 decembrie 2023.

Banii au ca grup țintă persoanele vulnerabile, pentru care traiul este deja aproape imposibil. ,,Trebuie doar să avem în vedere că fiecare din cei 2,4 milioane de beneficiari pe care îi avem pe voucherele sociale au corespunzător un punct de consum cu care ei figurează la furnizorul de gaze, de electricitate, de energie termică și probabil, din acest punct de vedere, ajutorul va fi pe punctul de consum şi gospodărie”, subliniază ministrul.

Conform acestuia, există două scenarii. Primul de 1.500 de lei și al doilea de 2.000 de lei. Aceștia vor fi livrați doar pe carduri și folosiți numai la POS-urile aferente. Având în vedere consumul lunar de energie, mecanismul pus la punct de Coaliție trebuie să fie pus la punct cât de repede posibil, astfel încât să fie ,,adaptabil și flexibil.” Dacă acesta va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, vor trebui luate deja inițiative pentru pregătirea unui plan concret.

Facturi Sursa foto Observator

Facturi Sursa foto Observator

Facturile la energie și gaze prin PNRR

,,PNRR este un contract între Comisia Europeană și statul membru. În ultimele discuții pe care le-am avut cu Comisia Europeană am avut o atitudine destul de dură și opoziție destul de fermă în relația cu ei. Dar noi avem în spate acest contract.”, a declarat ministrul.

Acesta a transmis că părțile în discuție nu au parte de negocieri prea ușoare.

,,Ca om care am 15 ani de experiență în domeniu, cred că este perioada cea mai dură pe care o parcurg din punct de vedere al relației cu Comisia și a negocierilor. Trebuie să mergi cu argumente, cu documente și întotdeauna să te mai ajute și numele țării din care faci parte”, a menționat Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.