Infofinanciar > Info > Se pregătește o nouă categorie de vouchere. Angajații vor putea beneficia de tichete cadou de 300 de lei
Info

Se pregătește o nouă categorie de vouchere. Angajații vor putea beneficia de tichete cadou de 300 de lei

Vouchere sociale Sursa foto Observator
FOTO: observatornews.ro

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a propus recent un proiect prin care care se vor acorda tichete cadou și cu ocazia Zilei Bărbatului sărbătorită pe 19 noiembrie. Ministrul va modifica Codul Fiscal în așa fel încât angajatorii să poată oferi vouchere în valoare de 300 de lei.

În opinia Gabrielei Firea „egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților”. Ministrul Familiei consideră că sunt situații în care barbații sunt discriminați. Prin urmare, propune modificarea legislației în favoarea lor.

Bărbații vor primi tichete cadou de 300 de lei

Gabriela Firea își continuă demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și tratament între femei și bărbați. Ministrul consideră de bun augur premierea bărbaților cu 300 de lei sub forma tichetelor cadou care să fie acordate de angajatori pe 19 noiembrie. Voucherele, potrivit propunerii, vor fi scutite de impozite,însă, pentru ca acest lucru să se întâmple este necesar ca beneficiul să fie prevăzut în contractul de muncă, individual sau colectiv, fie în regulamentul intern al instituției.

Pentru o implementare corectă a proiectului, oficialii de la ministerul Familiei au colaborat cu specialiștii Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Lansarea acestui proiect în dezbatere publică consolidează demersul Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național.

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, a punctat importanța politicii publice în acest domeniu, care are ca scop îmbunătățirea semnificativă a vieții sociale și, prin care se încearcă totodată corectarea atitudinilor și comportamentelor care ar putea genera excluderea sau marginalizarea persoanelor, potrivit hotnews.ro.

Gabriela Firea: „Propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului”

„Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept.

Legea 22/2016 stabilește ca date oficiale 8 Martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului. Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor.

Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda și domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiție este ca acest beneficiu să fie prevăzut în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei, a declarat Gabriela Firea pe Facebook.

Anunțul vine la scurt timp după ce ministrul Familiei a anunțat un pachet consistent de măsuri sociale prin care urmărește creșterea natalității precum și susținerea familiilor. Printre propuneri de află reducerea TVA-ului pentru produsele dedicate copiilor, acordarea unor vouchere de 1.500 de lei pentru plata after school, creșă și grădiniță la care se adaugă și reducerea dobânzilor pentru creditele imobiliare pentru familiile numeroase.