Infofinanciar > Lumea la zi > Se pregătește schimbarea la Casa Albă! Americanii nu-l mai vor pe Biden în funcția de președinte al SUA
Lumea la zi

Se pregătește schimbarea la Casa Albă! Americanii nu-l mai vor pe Biden în funcția de președinte al SUA

Alegeri SUA, Sursă foto: Antena 3 CNN
Sursă foto: Antena 3 CNN

Potrivit unui sondaj realizat după alegerile intermediare de marți din SUA, 66% dintre americanii care s-au dus la urne au susținut că nu l-ar mai vrea pe Joe Biden în funcția de președinte pentru încă un mandat din 2024. Însă, marea majoritate a acestor „dizidenți” este format din  susținători republicani, mai exact 9 din 10 respondenți și 7 din 10 dintre alegătorii independenți.

Totodată, mai puțin de 60% dintre susținătorii democraților îl vor președinte din nou pe Biden.

În cadrul alegerilor de marți, organizate la jumătatea mandatului lui Biden, cetățenii americani și-au votat componența Camerei Reprezentanților (435 de membrii), dar și pentru o treime din Senat (35 de locuri). De asemenea, au fost aleși guvernatorii a 36 de state și trei teritorii de peste mări ale SUA, scriu cei de la CNN, citați de Flux24.

În acest moment, pe teritoriul SUA are loc numărătoarea voturilor. Chiar dacă în primele sondaje era dat câștigător Partidul Republican, până acum acest lucru nu s-a concretizat. Planurile republicanilor au fost încurcate de Donald Trump, care nu a reușit să mobilizeze suficient electoratul de dreapta.

De asemenea, scenariul prin care Donald Trump ar deveni din nou președinte al SUA din 2024 este diluat de apariția noului star al Republicanilor, Ron DeSantis, guvernatorul din Florida. Acesta este văzut deja ca o alternativă a fostului președinte american.

Alegeri decisive

Corespondentul Antena 3 CNN la New York, Camelia Ureche, a dezvăluit că americanii își vor exprima votul „pentru că acum se alege drumul Americii – spre Evul Mediu sau spre viitor”. Însă, în cadrul acestui scrutin se obișnuiește ca partidul aflat la guvernare să piardă atât mandate, cât și controlul politic într-una sau în ambele Camere ale Congresului.

„Americanii ies să voteze, de regulă, în număr mai redus la alegerile de la mijlocul mandatului, comparativ cu alegerile prezidențiale. În 2020 au ieșit la urne undeva la 63 % dintre cei cu drept de vot, dar în 2018, la precedentele alegeri legislative parțiale, au ieșit doar 51 %.

Totuși, la alegerile din 8 noiembrie sunt cu 8 milioane mai mulți alegători decât în 2020. Este vorba despre cei care au împlinit vârsta legală pentru vot în ultimii doi ani.

Cei cu care am stat de vorbă mi-au spus că sunt alegeri importante și că da, vor ieși la vot pentru că, din punctul lor de vedere, în momentul de față se alege drumul pe care America îl va urma: se va întoarce în trecut, în Evul Mediu, sau va evolua.

Și au dat și exemple: vorbim despre inflație, vorbim despre economie, vorbim despre războiul din Ucraina, vorbim despre legea avortului, despre regimul armelor.

Mai devreme, am stat de vorbă cu o doamnă care a ieșit de la din secția de votare din spatele meu. Ea mi-a spus că nu a mai fost la vot de 12 ani iar este astăzi este prima dată când votează, pentru că vrea să fie sigură că votul ei va conta”, a mărturisit corespondentul celor de la Antena 3 CNN din SUA.