Jurnaliștii de la Wall Street Journal au anunțat că președintele Chinei, Xi Jinping, ar urma să participe în următoarele luni la un summit la care va fi prezent și liderul de la Moscova, Vladimir Putin.
Întâlnirea face parte dintr-un efort pentru discuții de pace între mai multe părți, iar China își va reitera apelul pentru ca armele nucleare să nu fie folosite, a adăugat raportul.
În prezent, pregătirile pentru un astfel de eveniment sunt încă în stadiu incipient, astfel că perioada desfăşurării acestui summit încă nu a fost stabilită, mai scrie sursa citată. Potrivit mai multor informații, întâlnirea dintre Putin și Xi Jinping ar urma să aibă loc în aprilie sau la începutul lui mai.
Beijingul a pretins imparțialitate în timpul conflictului, dar nu a condamnat invazia și a continuat să extindă legăturile comerciale și să desfășoare exerciții militare comune cu Rusia.
Administrația Biden a avertizat recent cu privire la temerile că China ia în considerare intensificarea parteneriatului său cu Rusia prin furnizarea de „sprijin letal”, scrie Sky News.
În acest context, secretarul de stat american, Antony Blinken, a spus că SUA „urmărește acest lucru îndeaproape”.
Relațiile cu Beijingul, o prioritate pentru Rusia
Şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a susținut marți, în discurs ținut la Moscova, că relaţiile Moscovei cu Beijingul se află pe lista priorităților politicii externe a Rusiei.
De asemenea, acesta a adăugat că cele două țări vor trebui să fie unite în faţa Occidentului, mai scrie Reuters.
„În contextul campaniei pe care Occidentul colectiv o duce pentru a izola Rusia şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe scena internaţională este de o importanţă specială”, a susținut Nikolai Patruşev, care este unul dintre politicienii apropiați preşedintelui rus Vladimir Putin.
Relațiile dintre Rusia și China, „solide ca o stâncă”
Prezent la discursul lui Nikolai Patrușev, ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a susținut că relațiile diplomatice dintre Moscova și Beijing sunt „solide ca o stâncă” şi că acestea vor rezista în fața tuturor problemelor existente pe plan internațional.
Șeful diplomației chineze, Wang Yi, se va întâlni miercuri la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov, unde vor discuta în principal despre situația războiului din Ucraina, scrie România TV.
China vrea pace în Ucraina
Șeful diplomației de la Beijing, Wang Yi, a anunțat marți că țara sa pledează pentru „promovarea dialogului în Ucraina”.
De asemenea, oficialul chinez a susținut că administrația sa de la Beijing s-a declarat „foarte îngrijorată” de situația conflictului militar din Ucraina care „se intensifică şi chiar scapă de sub control”.
Până acum, administrația de la Kiev a anunțat în mai multe rânduri că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia pot începe doar dacă Vladimir Putin își retrage trupele de pe întreg teritoriul țării, inclusiv cele din Crimeea.
De asemenea, oficialii ucraineni au condiționat începerea oricăror discuții de pace de restabilirea frontierelor de stat ale statului recunoscute internaţional.