Infofinanciar > Info > Se prelungește anul școlar? Greva profesorilor continuă și astăzi
Info

Se prelungește anul școlar? Greva profesorilor continuă și astăzi

Protest profesori
FOTO: Realitatea.net

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florin Lixandru, a abordat în cadrul unei emisiuni potențialele scenarii referitoare la susținerea Examenelor Naționale.

Oficialul de la Educație a subliniat faptul că ministerul pe care îl reprezintă a fost mereu alături de cadrele didactice, totodată, Lixandru a adăugat că nu este străin de nemulțumirile profesorilor și că îi sprijină și susține totodată revendicările acestora.

Poziția Ministerului Educației

„Ministerul Educației a înțeles nemulțumirile profesorilor și a susținut pe cât posibil aceste revendicări. O parte dintre ele au fost soluționate, dar nu așa cum s-a dorit. În orice negociere există o cale de mijloc, fiecare mai lasă de la el. Cred că soluția la care s-a ajuns este una acceptabilă, în condițiile în care bugetul este limitat”, a declarat Florin Lixandru.

Pe de altă parte, secretarul de stat este de părere că soluția propusă de ministerul Educației este una pertinentă care poate fi susținută de resursele limitate ale bugetului.

„Practic s-a propus această majorare salarială de 1.000 de lei brut pentru gradația zero, astfel că pentru un profesor cu gradație mai mare, majorarea poate ajunge până la 1.245 de lei brut, sumă la care se vor adăuga și celelalte sporuri. Mi se pare că pe zi ce trece, lista revendicărilor se mărește.

Cert este că ne preocupă foarte mult această situație. Ne-am întâlnit pentru a găsi soluții și scenarii în cazul în care profesorii nu se vor întoarce la clase. Mâine (n.r. astăzi 06.06) , am stabilit o întâlnire cu reprezentanții Federațiilor Sindicale, cu reprezentanții părinților și ai elevilor pentru a discuta diferite scenarii astfel încât să încercăm să nu oprim examenele naționale și să asigurăm acestor copii dreptul la educație”, a adăugat secretarul de stat Florin Lixandru.

Grila de salarizare a profesorilor va atinge nivelul dorit în 2026

În altă ordine idei, premierul Nicolae Ciucă a ținut să transmită și el un mesaj profesorilor, care nu vor intra la ore nici astăzi. Deși Ciucă a subliniat faptul că Guvernul a deblocat posturile în educație pentru ca procesul de predare să nu fie afectat, profesorii solicită, printre alte revendicări, un act normativ care să garanteze faptul că remunerația unui dascăl debutant să nu fie mai mică decât valoarea salariului mediu brut pe economie.

Totodată, precizează reprezentanții cadrelor didactice, în urma măsurilor luate de Guvern, grila de salarizare a profesorilor ar urma să atingă pragul solicitat de aceștia abia în 2026. „Am deblocat posturile în educație, pentru a nu afecta calitatea actului de învățământ din cauza numărului insuficient de profesori”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

În situația în care cele două tabere nu vor ajunge la un acord, este foarte probabil ca actualul an școlar să fie prelungit, iar  probele de Evaluare Națională precum și examenul de Bacalaureat să fie decalate, potrivit Antena 3 CNN.